Parlamentarul speră ca pană la sfarşitul anului PDL să ajungă la 30 la sută in sondaje, iar USL să coboare sub pragul de 50 la sută.
Preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, ii avertizează pe membrii Uniunii Social Liberale (PSD-PNL) că după Convenţia Naţională a PDL „uslaşii pot să fie ingrijoraţi de creşterea in sondaje a PDL şi scăderea lor sub 50 la sută”. „Ultimul sondaj comandat de către USL şi realizat de către IRES clasează PDL cu 25 la sută din voturi şi USL cu 53 la sută. Dacă PDL nu va mai face greşeli ca şi atunci cand am ajuns la 13 la sută, sunt convins că in următoarele şase luni PDL se va apropia de 30 la sută, iar in momentul in care USL va scădea sub 50 la sută atunci să vedeţi greşeli din partea lor”, a declarat Lucian Bode in cadrul unei conferinţe de presă susţinute vineri.
Pe ce se bazează deputatul pedelist
Un imbold in alegerile din 2012 il reprezintă pentru PDL Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), care prevede reabilitarea a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi locale, finanţarea de proiecte pentru aducţiune de apă sau introducerea canalizării in mediul rural. Ministerul Dezvoltării a scos la licitaţie, pentru Sălaj, 21 de proiecte ce vizează reabili-tarea a 176 de kilometri de drumuri comunale şi locale. Din cele 21 de proiecte, 19 sunt in administraţii conduse de edili PDL şi UDMR, iar restul de două au fost adjudecate de către Meseşenii de Jos şi Bobota. In Meseşenii de Jos viceprimar este fratele deputatului Seres Denes, iar in Bobota locuieşte familia Andreei Vass, consilierul primului ministru. Lozul cel mare l-a tras oraşul Şimleul Silvaniei, care işi va reabilita 22 de kilometri de străzi şi drumuri de interes local, insemnand apro-ximativ jumătate din străzile oraşului. Pe locul doi vine Meseşenii de Jos cu 19 kilometri, iar pe locul trei se clasează Valcăul de Jos, localitatea de origine a deputatului Lucian Bode, cu 17 kilometri. Preşedintele PDL Sălaj dă insă asigurări că „se vor mai scoate la licitaţie şi alte proiecte pe axa 1 – reabilitare drumuri şi chiar se va suplimenta cu fonduri acest segment”, sugerand că vor fi asfaltate drumurile şi in alte comune, care nu sunt conduse de primari PDL sau UDMR.