Camera Deputatilor a adoptat luni, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind Codul administrativ, care aduce controversatele pensii speciale tuturor alesilor locali si le da si dreptul de a detine firme in timp ce ocupa functia publica. Proiectul s-a bucurat de un succes nebun in randul deputatilor si a trecut cu 175 de voturi pentru, 33 împotriva si 15 abtineri. Mai urmeaza doar promulgarea.
rn
Conform modificarilor la Codul administrativ, pensiile speciale ale alesilor locali vor fi suportate din bugetul de stat, la încetarea mandatului acestora.
„Persoanele alese începând cu anul 1992 de catre cetateni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect si liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, presedintii si vicepresedintii consiliilor judetene, care îndeplinesc conditiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusa asa cum sunt prevazute în Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, sau cele prevazute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizatie pentru limita de vârsta de la data la care li se acorda drepturile de pensie pentru limita de vârsta, dar nu mai devreme de data încetarii mandatului aflat în derulare”, se arata în articolul 248 din proiectul Codului administrativ.
O alta modificare în proiectului adoptat de deputati le permite alesilor locali sa poata fi persoane fizice autorizate (PFA) sau „persoane care exploateaza o întreprindere individuala sau o întreprindere familiala”.