Creşterea ratei şomajului a dublat numărul abuzurilor asupra bugetului. AJOFM are de recuperat peste 36.000 de lei de la foştii şomeri.
Legea 76/2002 cu privire la sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă va suferi, din nou, modificări, la propunerea ministrului Muncii, Ioan Botiş. Motivul este, potrivit directorului Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, Romeo Sarcă, eliminarea unor lacune ale legii, care permit intepretarea neloială a unor articole de către o parte din beneficiari.
Una din propunerile acceptate se referă la măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă şi prevede ca subvenţiile pentru angajatorii care incadrează in muncă şomeri să se acorde in limita sumelor aprobate in bugetul asigurărilor pentru şomaj cu această destinaţie, iar măsurile care continuă şi in anul bugetar următor să fie finanţate din bugetul anului respectiv. „De multe ori, angajatorii care solicitau subvenţie conform Legii 76 insistau să-şi primească dreptul, deşi nu mai existau fonduri disponibile”, a declarat Sarcă. AJOFM Sălaj nu are nici acum fonduri disponibile pentru măsurile active de integrare in muncă. Sarcă a menţionat că angajatorii nu-şi pierd dreptul la subvenţii, ei avand 12 luni termen pentru solicitarea acestui drept.
Şomaj după şomaj
O altă modificare pre-vede ca o persoană să nu poată beneficia de două ori de indemnizaţia de şomaj pe baza aceleiaşi perioade de contribuţie. „Am avut persoane care au beneficiat 12 luni de şomaj, s-au angajat o lună, iar apoi au cerut din nou şomaj pentru că indeplineau condiţia de a fi lucrat 12 luni in ultimii doi ani.
De asemenea, se mai doreşte ca in termen de 24 de ore de la data acordării concediului medical, şo-merul să inştiinţeze in scris AJOFM, insă prevederea este deja in aplicare, conform legislaţiei aşa-zisei „poliţii” a concediilor medicale.
O ultimă precizare este legată de recunoaşterea participării şomerilor la cursurile de formare prin programe finanţate din fonduri europene, astfel incat să nu fie obligaţi să participe la programe similare organizate de AJOFM. Conform textului, persoana care beneficiaza de indemnizatia de somaj, dar participă la programe de formare profesionala finanţate din fonduri UE, nu mai este obligată să participe la programe similare organizate de agentiile de stat.
Absolventul, angajatul ideal
Directorul AJOFM Sălaj a subliniat că instituţia pe care o conduce a transmis un număr de 13 propuneri de modificare a legii, parte din ele regăsindu-se printre cele menţionate. „Unele articole din lege sunt interpretabile şi pentru multe dintre ele se ajunge la Tribunal, care la randul lui face interpretări. Sunt propuneri de clarificare a unor aspecte cu care ne-am intalnit pană acum. De exemplu, sunt agenţi economici care incadrează tineri inainte de finalizarea studiilor, iar cand sunt aproape de absolvire ii dau afară pentru a-i reincadra ca absolvenţi. Este clar că aceştia urmăresc doar subvenţia. Legea trebuie să vină in intampinarea celor care işi pierd locul de muncă şi au nevoie de sprijin pentru a se reangaja”, a explicat Sarcă.
Bani de recuperat de la 124 de şomeri
Din 2005 incoace, sute de sălăjeni au incasat bani de la şomaj profitand de diferite tertipuri pentru a intra in drepturi. Din datele primite de la AJOFM Sălaj, la sfarşitul lunii iulie erau inregistraţi 194 de debitori, persoane fizice. De la 70 dintre ei sumele au fost recuperate. In prezent, AJOFM mai are de recuperat peste 36.000 de lei.