Romanii s-au obisnuit si saturat de mult de falsa grija a politicienilor fata de problemele celor amarati. Insirate ca margelele pe ata, asa-zisele prioritati ale celor care vaneaza fotolii calde sunt bifate inainte de alegeri, precum bobitele din matanii. Plimbate elegant prin fata nenumaratelor comunitati, declamate impreuna cu posibile solutii, povestile electorale par sa tina mereu capul de afis al preocuparilor viitorului catindat. Insa, dupa atingerea scopului dorit, dupa numararea voturilor castigatoare, lista ajunge cu repeziciune la cosul de gunoi. De fapt, era foarte previzibil. Domniile lor speculeaza tocmai coarda cea mai sensibila a comunitatii respective, promitand marea cu sarea, pana trec puntea. Mai precis, gasesc solutii tocmai pentru nevoile cele mai arzatoare ale localnicilor.
De-a lungul mandatului insa lumea ajunge sa se convinga ca totul a fost abureala, ca nimic nu se infaptuieste din ce s-a promis. De ce? Raspunsul mai marilor se incurca in tot felul de explicatii, de genul sunt prea putine fonduri, ori ca sunt prea multe probleme, sau ca legislatia inca nu este suficient pusa la punct. Adevarul nu e nici macar la mijloc, pentru ca asa cum ne-am lamurit de atatia ani incoace, cei care ne-au furat cu nerusinare increderea, odata ajunsi pe val, continua sa ne fure. De data asta ne jecmanesc de bani. In timp ce poporul priveste neputincios, parca legat de maini si picioare cum ne parjolesc sufletul, buzu-narele si tara, nu turcii, ci fratii nostri.
Si nu e de mirare ca dupa atata pradaciune electoratului ii este sila de politicieni, de guvern si alegeri. Sila ni se face de tot, de minciunile lor si de ipocrizie. Alesii nostri sunt convinsi insa ca noi nu vedem si nu stim ce fac. Ne prostesc zilnic, la tot pasul, si in fapte marunte, si in lucruri mari, in timp ce surazand ne-nfing sulita-n coaste. Ca dupa ce cadem, sa vina la noi, sa ceara din nou, cu tupeu, sa-i alegem. Noi, din iadul acestei vieti, pe sfintii de ei.