Obiectivul major al principalelor partide din Sălaj este pregătirea viitorilor candidaţi la alegerile locale şi parlamentare din 2012.
Anul 2011 se anunţă destul de animat pe plan politic datorită alegerilor locale şi parlamentare din 2012. Două partide aflate la guvernare se pre-gătesc şi de alegeri interne. PD-L urmează să-şi desemneze preşedintele, in timp ce UDMR organizează alegeri interne in toate structurile locale. PSD şi PNL incearcă să găsească o formulă comună pentru a prelua Puterea. Scopul opoziţiei comunicat public este dăramarea Guvernului. In 2010 PSD şi PNL vorbeau de un guvern de criză care să preia Puterea in primăvară, in urma unor alegeri anticipate. Totul depinde insă de poziţia UDMR: rămane sau nu la guvernare.
UDMR işi intăreşte organizaţiile
Preşedintele UDMR Sălaj, deputatul Seres Denes, a anunţat că momentan organizaţia se pregăteşte pentru congresul UDMR de la sfarşitul lunii februarie. „Din punct de vedere politic ne pregătim pentru congresul UDMR şi trebuie să desemnăm electorii pentru că avem o contribuţie insemnată la comisia privind modificarea statului Uniunii”, ne-a declarat udemeristul. De asemenea maghiarii sălăjeni au in derulare acţiunea de innoire a membrilor, iar incepand din toamnă vor organiza alegeri interne in toate organizaţiile din judeţ.
PD-L se va lăuda că a scos ţara din criză
Pedeliştii sălăjeni işi vor consolida in 2011 „poziţia politică bazată pe realizările economice din ultimii ani”. „Pentru că am terminat cu măsurile anticriză, 2011 va fi anul relansării economice, un an fără măsuri de austeritate noi, in care va incepe revenerirea la condiţiile dinainte de criză”, a spus purtătorul de cuvant al PD-L Sălaj, Andrei Todea. In ce priveşte alegerile din 2012, Todea a declarat că fiecare organizaţie işi va alege cel mai bun candidat şi va incepe să-I promoveze.
PSD vrea prima dată Consiliul Local Surduc
„Peste două săptămani vor avea loc alegeri la Consiliul Local din Surduc şi vrem să caştigăm aceste alegeri”, şi-a exprimat dorinţa Iuliu Nosa, prim-vicepreşedintele PSD Sălaj. Deputatul a mai spus că pană la sfarşitul lunii februarie vor fi desemnaţi viitorii candidaţi la alegerile din 2012 pentru primăriile de oraşe şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, iar pană in iulie se vor stabili şi candidaţii pentru primăriile de comune.
PNL face sondaje pentru a-şi desemna candidaţii
Radu Căpilnaşiu, preşe-dintele PNL Sălaj, spune că in acest moment primordiale pentru liberali sunt alegerile de la Surduc, pentru Consiliul Local, şi Almaş, pentru funcţia de primar. Legat de alegerile din 2012, PNL Sălaj va stabili candidaţii in urma unor sondaje de opinie şi va face evaluări pe fiecare colegiu in parte. „Va fi un an cu foarte multă muncă, planuri de acţiune şi eva-luări a candidaţilor şi organizaţiilor”, a declarat Căpilnaşiu.