Omul, natura și viziunea

Dragilor, în lumea noastră doldora de beton, electricitate și uruit de mașini, cred că majoritatea dintre noi suntem tot mai mult de acord că natura este un resort valoros pentru încărcarea bateriilor. În natură, în simplitate și firesc, lumea se înțelege altfel. Aici simțim atât de profund legătura dintre elementele naturii și ființa noastră… Aici imaginația este altfel îmboldită, aici se vede atât de fascinant cum viața biologică a celor mai simple realități corespunde acelorași legi cu viața noastră interioară. În natură, transcendentul își face simțită prezența cu cea mai mare ușurință, sensibilitate și finețe… Așa este, natura e minunată, dar natura nu e totul!

Astăzi circulă o mulțime de curente și abordări, succesori ai unor filosofii trecute, care deifică natura, considerând-o ca fiind ea însăși principiul propriei creații și acțiuni. Aud adesea cuvinte și expresii de tipul „vibrație”, ”Dumnezeu este energie”, ”conectare cu divinul”, ”trezire spirituală”, majoritatea folosite într-un context nepotrivit, ori viziunea asupra acestor realități este esențială în gândirea omului și a oamenilor care compun cultura. Cei care nu înțeleg asta trebuie să ia seama la toate consecințele care au descins din aceste concepte.

Filosoful român Ernest Bernea, în cartea ”Criza lumii moderne”, ne lămurește cum negarea adevărurilor obiective a adus cu sine negarea adevărului și schimbări radicale în toate conceptele, cum ar fi și cel al naturii. Rădăcinile acestor idei se găsesc în gândirea lui Rene Descartes și în filosofiile lui Jean-Jacques Rousseau, Friedrich Hegel, Friedrich Nietzsche și Karl Marx. Omul modern, puternic și stăpân creat de acești filosofi, omul sustras ordinii divine transcendente, după experimentarea propriilor sale forțe care au dus la nihilism, a devenit un univers închis, un element însingurat. Desprins din lumea concretă și vie în care el trăia ca și chip al lui Dumnezeu, obosit de căutări și incertitudini, el a inventat noi divinități pentru a-și potoli setea de absolut, și aici a apărut ”dumnezeul naturii”.

Astfel, dacă natura fizică a devenit totul, iar omul o parte din natură, doctrina păcatului originar a fost abandonată, iar omul nu a mai găsit interes în a pătrunde dincolo de lumea văzută și a devenit autosuficient. În aces mod, Dumnezeul creștin, realitate vie și transcendentă, a devenit o închipuire fără sens. S-a luat religiei dreptul de a avea un cuvânt în această problemă, lăsând-o pe seama biologiei și a fizicii, și astfel omul a devenit un instrument, un obiect, iar aici stă închisă toată suferința contemporană.

Epoca modernă, integrând omul în natură, a crezut că a descoperit omul cu adevărat, că a descoperit libertatea, conchide Ernest Bernea, dar marii filosofi și formatori ai epocii nici nu au bănuit că naturizarea omului îl va denatura. Căutându-se esența omului în ceea ce este comun cu piatra sau animalul, calitatea omului a fost degradată, definiția lui a fost pierdută, iar ierarhia lumii a fost distrusă.

Ce înseamnă criza de astăzi decât confundarea naturii-natură cu natura-morală? Ce înseamnă criza de astăzi dacă nu confundarea culturii materiale cu cea spirituală, proprie omului?

Natura este fascinantă, este o grădină de sentimente, dar e doar un început, o treaptă pe scara cunoașterii. În Zalău a fost prezentat, nu de multă vreme, un film construit pe baza revelațiilor mai multor oameni care au trecut prin moarte clinică. Realizatorul, un doctor care experimentase el însuși acest fenomen, susținea cu vehemență că Dumnezeu este energie și atât (deși în descrierile lui și ale celorlalți apăreau persoane și se identificau voci masculine). Este un mod foarte superficial de a privi lucrurile. Ceea ce știm este doar o picătură, ceea ce nu știm este un ocean, spunea Isaac Newton. Cine trage concluziile ultime în urma câtorva fărâme de adevăr gândește doar pe jumătate și nu crede cu adevărat.

Ne-am obișnut să aruncăm cu atâta ușurință la coș concluziile de-o viață ale predecesorilor noștri și să punem sub semnul întrebării martiriul atâtor purtători de valori. Vorbim despre credința noastră în alte limbi, îmbrățișăm fără rezerve noile curente dorind să ne reinventăm, în loc să dezgropăm cu pasiune comorile trecutului.

Dragi cititori, viziunea omului asupra lumii este definitorie pentru viața și fericirea noastră. Să căutăm răspunsurile în natură, să ne bucurăm din plin de ea, dar să nu ne oprim acolo. Să pătrundem ”dincolo” de acest ansamblu și să găsim acel Chip concret și tangibil după a cărui înfățișare am fost creați și în a cărui alcătuire vom găsi resortul perfect.

Vă invit la reflecție!