Omul cu porumbeii

Ne intersectăm adeseori în zona centrală a oraşului. Merge puţin adus de spate şi, mai mereu, poartă în mână o pungă de plastic. E imposibil să-i ignori prezenţa pentru că e însoţit, la fiecare pas, de un adevărat “nor” de porumbei ce zboară împrejurul său. Porumbeii îl aşteaptă la ieşirea din scara blocului în care locuieşte şi îl însoţesc până la staţia de unde ia autobuzul cu care merge la terenul pe care îl are undeva la marginea oraşului. Acolo, porumbeii sunt prezenţi din nou.

“Sunt nişte păsări foarte inteligente şi mi-e drag de ele. De altfel, eu iubesc toate animalele, pentru că am crescut înconjurat de ele, la ţară, în judeţul Bihor, unde m-am născut”, îmi spune, într-un scurt moment de pauză de la rutina cotidiană.

Vasile are 86 de ani şi a fost, o viaţă, pompier. S-a născut în Bihor, dar, după absolvirea studiilor, a fost repartizat la unitatea de pompieri din Zalău. A rămas aici, după ce s-a îndrăgostit de o profesoară, pe care a luat-o de soţie. Pentru o scurtă perioadă, a fost chiar comandantul pompierilor sălăjeni. Dragostea pentru porumbei o are de mic şi a avut o volieră de porumbei chiar în incinta unităţii de pompieri unde a lucrat.

Acum, la bloc, nu mai poate ţine porumbei însă are o relaţie specială cu porumbeii din oraş, pe care îi hrăneşte uneori şi care îl însoţesc pretutindeni, atrunci când e pe stradă.

Iubirea ia forme diverse şi se manifestă în cele mai neaşteptate moduri.