In a doua parte a lunii noiembrie, Inspectoratul Scolar Judetean va organiza impreuna cu unitatile de invatamant de pe intreg teritoriul judetului Zilele Invatamantului Salajean. Cu aceasta ocazie, Consiliul de Administratie a decis sa premieze elevii si profesorii acestora, care au obtinut premii si mentiuni in cadrul olimpiadelor scolare. Printr-o rectificare de buget, Consiliul Judetean Salaj a suplimentat bugetul Inspectoratului scolar cu suma de trei mii de lei, destinata exclusiv olimpiadelor scolare. Chiar daca rectificarea bugetului a fost aprobata, consilierul Alexandru Serban a solicitat inspectorului scolar general, Ioan Abrudan, sa justifice destinatia banilor.
Seful invatamantului salajean nu a ezitat sa raspunda solicitarii consilierului si a anuntat ca bani acordati acum de Consiliul Judetean si inca trei mii de lei care deja exista in bugetul Inspectoratului sunt programati pentu recompensarea elevilor. „Consiliul Judetean a fost permanent alaturi de invatamant. Cu toate ca vom trimite invitatii oficiale pentru aceste zile de sarbatoare, lansam invitatia de pe acum. Din pacate, bugetul nu este suficient sa premiem toti elevii. Sunt multe concursuri la care elevii au obtinut rezultate bune, dar acum vom premia doar primele trei locuri si mentiunile obtinute la olimpiadele scolare. Pe langa aceasta suma primita azi, mai avem disponibili trei mii de lei in buget tot pentru olimpiade”, a precizat Ioan Abrudan. Astfel, elevii care au obtinut locul I vor primi 300 de lei, elevii ce au obtinut locul II vor primi 200 de lei, iar cei de pe locul III vor fi recompensati fiecare cu suma de 150 de lei. Mentiunile vor fi premiate cu 100 de lei, iar fiecare elev si profesorul care l-a pregatit pentru acel concurs, va primi cate o diploma. Inspectorul general a subliniat ca aceste premii in bani au fost calculate in asa fel incat sa poata fi premiati cat mai multi elevi.
In anul scolar anterior, Inspectoratul scolar a premiat 71 de elevi si aproape 100 de cadre didactice cu sume intre 70 si 250 de lei. Pe langa aceste premii acordate de Inspectorat, elevii au primit bani si de la biserici sau agenti economici. Ioan Abrudan nu a comunicat inca numarul premiantilor pentru aceasta editie a Zilelor Invatamantului Salajean.