decembrie 5, 2025

Olandezii sunt impresionati de comorile traditiei salajene

imagine-articol0_51687

Un grup de olandezi format din studenti si elevi au vizitat duminica satul Iaz din comuna Plopis, unde au poposit la Muzeul de Arta Populara Ligia Bodea. Grupul format din 38 de persoane a fost condus de profesorul de muzica Mihai Scarlat, stabilit la Amsterdam în urma cu 35 de ani, si de sotia sa, Elisabeth Scarlat.

Mihai Scarlat, român de origine, a organizat în inima Olandei o grupare de tineri dornici sa cunoasca folclorul si traditiile românesti. Profesorul tine cursuri saptamânale de muzica populara româneasca, la care vin peste o suta de persoane. Împreuna cu 38 de elevi ai sai, profesorul Scarlat a organizat o excursie de documentare într-ale folclorului în România.
Duminica si-au petrecut-o la Iaz, unde a fost invitat si Taraful de muzica populara din Nusfalau. Olandezi au avut ocazia sa cânte la acordeon, la tambal, la fluier, cântece populare de pe Valea Barcaului si din tot Salajul. Au fost pur si simplu fascinati de faptul ca au cântat alaturi de muzicanti români. Au pus în practica ceea ce i-a învatat profesorul Scarlat la Amsterdam. Spre seara au vizitat satul Fagetu, olandezii fiind impresionati de suprafata mare pe care se întinde asezarea si de locuintele atât de rare între ele.
Atât în Iaz, cât si în Fagetu, oaspetii au fost ospatati cu mâncaruri traditionale, stop_coloana dintre care n-au lipsit sarmalele cu pasat, dar nici palinca de prune cu multe margele n-a fost uitata.

Amprenta salajeana este puternica

Contactat ieri de catre semnatarul acestor rânduri, Mihai Scarlat a declarat pentru Graiul Salajului: „Am fost impresionat de costumele din muzeul Ligiei Bodea, de frumusetea si bogatia lor rustica. Desi sunt costume populare de pe o zona restrânsa a tarii, impresioneaza prin diversitatea lor atât croiala, cât si cromaticul. Apoi ne-au încântat peisajele din zona, mâncarea traditionala, ospitalitatea oamenilor cu care am venit în contact. Sa nu uitam talentul muzicantilor din Nusfalau, care ne-au adus mai aproape de de folclorul românesc. Promit ca ne vom întoarce în fiecare an în România si în special în Salaj”.
Olandezii ramân trei zile în Salaj, perioada în care vor vizita Gradina Botanica din Jibou si Castrul de la Porolissum.