Cine n-are batrani sa nu-si cumpere
Discutam zilele trecute cu o tânara venita în concediu din Occident, care-mi spunea ca munca ei de 900 de euro pe luna se rezuma la îngrijirea unei batrâne. Sunt multe femei din satele salajene, fiice sau nepoate ale batrânilor nostri, care au grija de batrâni din tarile vestice. In Occident, batrânii îsi permit sa-si angajeze românce care sa-i îngrijeasca în neputinta lor. Societatea noastra însa nu este pregatita sa-i ajute pe batrânii români care nu pot iesi din casa si adesea nu se pot ridica din pat. Familiile supuse unor cheltuieli si eforturi peste puterile lor nu fac fata suprasolicitarii. Sistemul medical îi trimite pe bolnavii cu sperante reduse acasa si situatia seamana izbitor si dureros cu o abandonare, dupa ce omul a platit taxe si impozite pâna la vârsta care l-a facut neputincios. Statisticile arata ca morbiditatea românilor se mentine ridicata, numarul persoanelor cu afectiuni grave este în continua crestere, inclusiv pe fondul îmbatrânirii populatiei. Speranta de viata a românilor se afla cu zece ani sub cea a occidentalilor, ceea ce arata ca avem o viata de calitate slaba. stop_coloana În cea mai grea situatie se afla batrânii expusi saraciei si excluziunii. Jumatate dintre ei se trezesc în aceasta situatie, nu mai pot lupta, iar familiile renunta sa mai investeasca energie si resurse. Cei mai multi în astfel de situatii apar în zonele rurale. Pentru acesti oameni societatea ar trebui sa construiasca un sistem de asistenta pentru persoanele de vârsta a treia aflate în situatii de risc. Ce avem noi în Salaj e mult prea putin. Atât de putin încât i se poate spune apa de ploaie. De fapt, aceeasi situatie e si la nivel de tara. Si batrânii, domnilor parlamentari si guvernanti, au dreptul la o viata de calitate oferite de serviciile sociale publice. Ca n-au pensii speciale.
