Octavian Bellu a depus, vineri, la cabinetul premierului Emil Boc un document in care solicita sa fie eliberat din functia de secretar de stat in Ministerul Tineretului si Sportului, invocand imposibilitatea de a mai lucra intr-un sistem „blocat si fara viitor”. El a precizat ca nu a discutat in prealabil nici cu premierul Emil Boc si nici cu ministrul Monica Iacob Ridzi.
„Nu se putea iesi din acest blocaj decat printr-un gest pe care mi-l asum si care, dupa parerea mea, nu ma poate scoate nici mai alb decat sunt si nici sa ma arate ca cel care ar fugi de raspundere. Am stat, am asteptat, este vorba si de imaginea mea, atat cat este, si de imaginea ministrului. Motivul este imposibilitatea mea de a mai functiona intr-un sistem blocat in momentul de fata si pentru care nu vad niciun viitor. Nu este vorba de ministrul Ridzi”‘, a spus Bellu. Intrebat daca practic a demisionat din functie, Bellua raspuns negativ, precizand ca a depus la Guvern, conform legii, un document in care solicita premierului acordul pentru incetarea functiei. El a aratat ca, probabil, va mai lucra o perioada la minister pana cand va fi aprobata cererea de retragere din functie.
La inceputul lunii iulie, la finalul audierii sale la Comisia Ridzi, Octavian Bellua declarat ca nu a decis sa se retraga din functia de secretar de stat, dar ca nu se tine de scaun si ca ar pleca mai usor de la MTS decat a facut-o cand a parasit lotul de gimnastica