Oamenii cinstiți au ramas de caruța

Pe zi ce trece aflam, din numeroase surse, cum cad capete: de pesediști – cu mare frecvența, de peneliști – ceva mai puțin, de pedeliști – pe ici pe colo. Aproape toți s-au înfruptat din avuția întregii comunitați. Ei spun ca n-au mâncat usturoi și ne sufla în nas despre ”ingenioasele” lor întreprinderi și afaceri ”cinstite”. Din cauza lor – pentru ca s-au dovedit a fi extrem de mulți și extrem de parșivi – oameni de buna credința ”au ramas de caruța”, cum se spune. Valori ale fondului uman de pe plaiul mioritic s-au retras din competiția pentru diriguirea treburilor țarii, iar alții nici nu vor sa auda de participarea la procesele de conducere și coordonare ale diverselor domenii de activitate. Și asta deoarece acei paduchi care s-au repezit la ciolanul puterii au supt cu toata forța, vlaguind o țara întreaga, punând totodata piedici multor procese ce s-ar dovedi binefacatoare. Iar daca vreți exemple voi aminti recentul refuz al minunaților noștri parlamentari stop_coloana de a adopta proiectul investițiilor în irigații – probabil pentru ca nu și-au porționat înca halcile de înfulecat, numeroasele modificari ale contractelor inițiale pentru realizarea diverselor obiective – prin care sa suga fonduri cât mai grase, sau cât de mult se zbat ca sa-și obțina cele mai mari indemnizații și pensii din întreaga suflare truditoare din România. Proiectele de lege care nu le netezește cât de cât drumul catre ciolan sunt privite câș. Aștia ne sunt aleșii pe care i-am votat și corupții pe care-i cerceteaza DNA. Restul. dupa caruța.