Adio ajutor pentru incălzire dacă ai in ogradă vaci, oi, capre, guiţători ori drujbă sau remorcă.
A fost publicată in Monitorul Oficial al Romaniei din 27 septembrie 2010 Ordonanţa de Urgenţă nr. 85 a Guvernului prin care se limitează numărul beneficiarilor ajutoarelor de incălzire incepand cu perioada de iarnă 2010-2011. Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a anunţat in urmă cu o săptămană că Guvernul a decis ca persoanele care deţin alte locuinţe in afara celei de domiciliu, precum case de vacanţă sau autoturisme cu o capacitate cilindrică de peste 1600 centimetri cubi, nu vor mai primi ajutoare de incălzire, evaluările indicand că peste 10 la sută dintre cele 3,2 milioane familii be-neficiare ar urma să nu mai fie subvenţionate. Numai că Executivul a umflat lista cu bunurile pentru care deţinătorul lor este exclus de la ajutorul de incălzire.
GUIŢĂTORII ŞI CAPRELE PIAZĂ REA PENTRU LA IARNĂ
In mediul rural, de pildă, persoanele care vor să be-neficieze de ajutorul pentru incălzire nu au voie să deţină mai mult de trei bovine, cinci guiţători (n-are importanţă că sunt de sub scroafă) douăzeci de oi sau capre sau 15 familii de albine. De asemenea, curtea şi grădina nu trebuie să depăşească 2.000 de metri patraţi. In cazul proprietarilor de terenuri agricole, aceştia vor fi tăiaţi de la subvenţii pentru incălzire dacă deţin mai mult de două hectare (arabil, faneaţă, forestier) in cazul familiilor formate din cel mult trei persoane şi trei hectare pentru familiile cu mai mult de trei membri. Viile, livezile, grădinile de legume şi flori dacă depăşesc un hectar pentru o familie cu cel mult trei persoane şi 1,5 hectare pentru familiile cu peste trei persoane duc la sistarea plăţilor de ajutor de incălzire. In zona urbană vor fi eliminaţi de pe listă cei care deţin terenuri de imprejmuire a locuinţei şi curtea aferentă in suprafaţă mai mare de 1.000 de metri patraţi.
AI DRUJBĂ, TAIE-ŢI LEMNE ŞI NU INTINDE MANA LA STAT
Pe lista bunurilor mobile pentru proprietarii cărora nu le vor mai fi acordate ajutoare de incălzire au mai fost in-cluse atat utilaje agricole precum tractor, combină propulsată, dar şi iahturi, bărci cu motor, şalupe, autoutilitare, autocamioane de orice fel, autobuze, microbuze, remorci. In cazul persoanelor care deţin utilaje de prelucrat lemnul, precum drujbă, gater sau alte utilaje acţionate hidraulic, mecanic sau electric, sau echipamente de prelucrare agricolă precum presă de ulei ori moară de cereale, conform ordonanţei de urgenţă nu vor beneficia de astfel de ajutoare. Vor fi exceptate mij-loacele de transport adaptate din proprietatea persoanelor cu handicap. Nici persoanele care deţin depozite bancare in valoare de peste 3.000 de lei nu vor scăpa de prevederile ordonanţei.
Anchete sociale prin sondaj sau… turnătorie
La stabilirea venitului mediu lunar pe membru de familie vor fi luate in calcul toate veniturile nete realizate de membrii acesteia in luna anterioară depunerii cererii, cu excepţia burselor de studiu şi a burselor sociale. Pentru verificarea veridicităţii datelor inscrise in declaraţiile pe propria răspundere, privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, primarii dispun efectuarea prin sondaj de anchete sociale. Actul normativ aprobat de Guvern stabileşte insă că „anchetele sociale pot fi efectuate şi la sesizarea unor terţi”. In cazul in care familia sau persoana singură, beneficiară de ajutor pentru incălzire refuză să furnizeze date pentru intocmirea anchetei, sau se constată declararea incorectă a numărului membrilor de familie şi a veniturilor acestora, dreptul la ajutorul pentru incălzirea locuinţei incetează incepand cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează, primarul avand obligaţia să sesizeze organele de urmărire penală. Deci nu-i de jucat cu focul chiar dacă vrem să ne incălzim la iarnă cu bani de la stat.