O zi despre speranță, pentru o comunitate puternică- Marșul pentru viață 2025

mv 10

 

Dragi cititori, sâmbătă, 29 martie, s-a desfășurat la Zalău ”Marșul pentru viață 2025”, eveniment care ne-a adunat împreună și în acest an, arborându-și cu semeție și convingere deviza: ”Fiecare om contează!”

Nici ploaia, nici vântul, nici răcoarea, nici ritmul galopant al acestei lumi nu i-au oprit pe zalăuani să iasă de sub obrocul mediocrității și să lupte pentru viață, pentru principii, pentru schimbarea pe care și-o doresc în societatea noastră.

”Cine crede-n zbor, e stăpân pe zare”, spunea Lucian Blaga, iar eu m-am convins că, în Zalău, sunt mulți oameni care mai cred în ”zbor”, care poartă o bătălie eroică, văzută sau nevăzută, pentru valori, pentru identitate, pentru adevăr, pentru noblețe și frumos.

Bulevardul principal al urbei noastre a fost împânzit de tineri, elevi ai școlilor și liceelor din localitate, dascăli, mame cu copii, preoți și reprezentanți ai autorităților locale, toți dornici să-și manifeste prețuirea față de ceea ce înseamnă marele dar al vieții.

”Dacă ne dorim o țară puternică trebuie să protejăm familia. Dacă vrem să avem viitor trebuie să protejam copiii nenăscuți. Nimic nu este mai important decât viața, iar o societate care își ignoră propriii copii este o societate care se autodistruge. Marșul pentru viață este despre recunoașterea unei conștiințe naționale, despre protejarea valorilor, despre creșterea natalității și despre viitorul nostru ca popor. Fac apel către toți colegii Parlamentului să susțină măsuri concrete pentru sprijinirea mamelor și a familiilor, să participăm activ la schimbarea mentalităților și să ne asumăm, ca lideri ai acestei națiuni, responsabilitatea de a proteja viața!”, a fost mesajul pe care l-a transmis deputatul Ionel Ciunt, sprijinind cu sufletul, năzuințele celor prezenți.

La finalul marșului, într-un cadru plin de bucurie și speranță, pentru că aceste trăiri puteau fi culese vădit de pe fizionomiile participanților, manifestul a fost încununat cu o serie de mărturii despre viață și câteva momente artistice muzicale.

Țin să precizez numele celor trei persoane care au avut curajul să ofere mărturii luminoase și inspiraționale din viața lor, vorbind despre tragedii și miracole, despre sens și credință: din partea Bisericii Ortodoxe (biserica organizatoare de anul acesta), a vorbit doamna Corina Sabou, din partea Bisericii Greco-Catolice, a vorbit doamna Adriana Hendea, iar cultele neoprotestante au fost reprezentate de către doamna Alexandra Coste. Nu este deloc ușor să stai înaintea unei mulțimi, cunoscute sau mai puțin cunoscute, și să vorbești despre viața ta personală, dar consider că eroismul acestor femei și lupta pentru idealul suprem care le transcende viața au fost mai mari decât gândul la propria persoană.

Consider că orice mărturie despre valorile morale și spirituale este atât de necesară astăzi, în această lume lipsită de orientare, pentru că finalitatea unei asemenea acțiuni este una practică, cu efecte vizibile. Avem nevoie de oameni morali și de curaj autentic, de experiențe puternice de viață, mărturisite, împărtășite, exprimate în ”gura mare”, de pe ”acoperișuri”, pentru a servi drept ancore pentru ceilalți. Cum ne raportăm astăzi la om și la Dumnezeu este esențial pentru binele umanității și este o preocupare care trebuie să fie situată în vârful listei noastre de priorități.

Dragilor, pentru mulți poate părea neînsemnat acest manifest stradal sau strădania atâtor asociații pro-viață de a lupta împotriva curentului, dar, înaintea lui Dumnezeu, afirmarea poziției noastre față de tragediile care se întâmplă în lume este esențială și determinantă. Suntem datori să-i ocrotim pe cei vulnerabili și să nu abdicăm de la responsabilitățile noastre civice și sufletești. Să nu fim indiferenți și superficiali.

Vă invit să ne unim forțele și să devenim împreună o comunitate puternică, în acest sens!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *