Prețurile la energie electrică și gaze au luat-o razna. A simițit fiecare român asta în propriul portofel sau card, după caz, dar efectul se resimte și în mediul privat și în instituțiile publice care oferă servicii cheie pentru populație.

Instituțiile sunt bugetate, adică banii pentru cheltuieli de funcționare vin de bugetul de stat și din impozite și taxe. Școlile, spitalele au bani de la ordonatorii de credite – primării, consilii județene. Doar că acum, toți așteaptă facturile cu emoții. Pentru că au început să fie emise facturile pentru energie și gaz, iar consumul a fost destul de mare ținând cont și de temeperaturile scăzute din această iarnă.

Grija administrațiilor locale și județene este și faptul că în loc să cheltuie bugetele pe investiții sunt nevoiți să achite facturile mari. Pentru că nu poți pune lacătul pe spital și nu poți închide școlile ca să ”mai stingem din becuri”, așa cum ne sugera onor ministrul Energiei.

Banii mulți care se virează în conturile furnizorilor de utilități pentru facturi s-ar putea folosi pentru orice altceva: dezvoltare, hrană mai bună pentru pacienții spitalelor sau pentru copiii și vârstnicii din centrele sociale, pentru investiții astfel încât să se ofere condiții mai bune de trai populației. Guvernul caută soluții, încă. De anul trecut nu au găsit nicio soluție iar fiecare zi care trece ”arde” conturile instituțiilor, a marilor consumatori și a consumatorilor casnici.

Un operator economic din Zalău care produce pâine a primit factura la gaz 30 de mii de lei. De la curent încă nu, dar așteaptă cu emoție. Benzina și motorina s-au scumpit. Salariile angajaților trebuie să le plătească, așa cum prevede legea. Cu cât ar trebui să vândă o pâine? Sau are rost să mai producă? Iar ca acesta sunt mulți oameni din mediul privat care vor fi nevoiți să scumpească drastic produsele sau să închidă. Tot omul de rând suportă, la final, consecința. Iar conturile furnizorilor se umflă.

Problema prețurilor din energie este gravă, este cât se poate de seriosă și afectează viața fiecăruia, fără discriminare. Dacă Executivul nu va interveni la modul cel mai serios, se sting becurile de tot. Soluția nu e compensarea facturilor de către Guvern, pentru că tot din banul românului se dă și acea compensare către furzniori.

Am cerut câteva cifre pentru o analiză comparativă.

Instituțiile așteaptă cu emoție facturile. Unele le-au și primit.

Centrele de plasament și căminele de vârstnici din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj deocamdată nu au probleme. Violeta Milaș spune că s-au încadrat pe schema de compensare și până în martie vor achita 1 leu/ KWh la energia electrică și 0,37 bani în cazul gazelor, prețuri finale, cu toate tarifele și taxele incluse. Din 31 martie, rămâne de văzut ce măsuri vor fi luate. Chiar și cu aceste scheme de compensare, facturile sunt mult mai mari comparativ cu iarna trecută.

La Primăria Zalău, prețul de contract al energiei electrice cumpărată de pe bursă, așa cum prevede legea, valabil până la 22.09.2021, a fost de 434,91 lei /MWh. Însă, în acest preț nu a fost inclusă acciza, TVA, contribuția pentru cogenerare de înaltă eficiență și valoarea certificatelor verzi, acestea adăugându-se la prețul de contract. Din septembrie însă, de la expirarea vechiului contract, prețul la care se facturează energia electrică pentru municipalitate este de 720,88 lei/ MWh, cu aproape 286 de lei mai mult, la care se adaugă taxele menționate anterior.

În cazul prețului la gazul utilizat pentru încălzirea tuturor clădirilor din administrarea Primăriei Zalău (școli, grădinițe, DASC Zalău, Adăpostul de noapte etc) acesta a crescut cu aproape 95 de lei/ MWh, de la 1 august 2021. În perioada contractuală 1 februarie – 1 august 2021, tariful era de 106,85 lei/ MWh, preț fără TVA și accize incluse.

Pretul gazelor naturale licitat în luna iulie pentru perioada 1 august 2021 -1 august 2022 este de 199 lei/MWh și nu include TVA și accize.

Potrivit datelor transmise de municipalitate, în luna decembrie 2021 s-au achitat facturi de aproape 3,6 ori mai mari la gaz decât în decembrie 2020, cu mențiunea că și consumul a fost aproape dublu din cauza faptului că în decembrie 2020 cursurile s-au derulat online.

La un consum de 116.686 metri cubi de gaz în decembrie 2020 factura pentru toate unitățile de învățământ din Zalău a fost de 156.403 lei; în decembrie 2021, factura pentru gaz la consum de 225.514 metri cubi a fost de 561.145 lei.

În cazul energiei electrice, diferența de tarif este usturătoare. În decembrie 2020, la un consum de 71.677 Kwh s-a achitat factură de 41.714 lei. În decembrie 2021, la un consum nici măcar dublu față de aceeași perioadă a anului 2020 factura a fost de 2,5 ori mai mare. Consumul înregistrat în toate unitățile de învățământ a fost de 110.424 Kwh, iar valoarea facturii a fost de 108.159 lei.

Am solicitat și Spitalului Județean date referitoare la facturi, însă la energia electrică nu a venit încă factura. Am fost asigurați că vom primi datele solicitate, mai ales că unitatea medicală este printre marii consumatori de energie și gaze care oferă servicii cheie pentru populația întregului județ.