O privatizare suspectă lăsa zălăuanii fără loc de distracţie acum 80 de ani

Sălajul Nou a fost un săptămânal ce apărea în Sălajul anului 1934 ca o replică a Partidului Naţional Ţărănesc împotriva guvernării liberale a lui Gheorghe Tătărescu (3 ianuarie 1934 – 28 decembrie 1937).
În numărul 16 din anul întâi al săptămânalului cu sediul în Zalău, pe strada Gheorghe Pop de Băseşti, la numărul 33, apare un articol intitulat “Casina română din Zalău rămâne în stradă”, fără a fi însă semnat. Textul articolului prezintă privatizarea Casinei din Zalău, care era în acele timpuri printre puţinele locuri de “distracţie” culturală a zălăuanilor români. Articolul prezintă cum sediul Casinei a fost trecut, contrar intereselor zălăuanilor, în slujba privatului, chiar dacă, peste drum, Casina ungurească serba la acea dată o sută de ani de existenţă, fapt condamnat dur de autorul articolului. În rândurile culese din “Sălajul Nou” se aduce în atenţie problema privatizării ilegale, care serveşte interesul unui grup, nu al întregului popor.
Articolul prezintă cum mobilierul şi obiectele casinei româneşti, printre care se numără şi tablouri de mare valoare culturală, masa de biliard şi biblioteca Astrei au fost mutate în proprietatea firmei “Mera”, care, după cum se arată în rândurile săptămânalului, avea sediul în clădirea Transilvania. Articolul publicat în noiembrie 1934 afirma că la data de 12 noiembrie 1934 Casina românească a dispărut din peisajul urban al Zalăului. Personalul Casinei a fost dat afară din sediu de reprezentanţii Primăriei Zalău la “porunca” lui Iulian Domşa, care la acea vreme ocupa fotoliu de senator, după cum afirmă autorul articolului.
Articolul menţionează că înainte cu un an, în 1933, Casina românească a primit de la Comisiunea Interimară (cea care a decis şi evacuarea) două camere unde activa până la acea dată Consilieratul Agricol, care a fost strămutat. Pe lângă acestea, autorul articolului mai acuză conducerea de la acea vreme a oraşului de „alte interese” decât cele în slujba cetăţenilor. stop_coloana După cum se arată în articol, trebuia “servită” firma Mera. Articolul conturează faptul că pentru mulţi zălăuani Casina era singurul loc de distracţie. “Mai multă importanţă are pentru aceia cărora le-a fost singurul mijloc de distracţie”, enunţă articolul cu pricina. “Lumea însă în mare parte a rămas scandalizată că se distruge o instituţie culturală pentru o înteprindere particulară”, se arată câteva rânduri mai jos în acelaşi articol.
În paragraful următor se arată cum peste drum de Casina românească există casina maghiară, care se pregătea la data de 25 noiembrie să serbeze o sută de ani de existenţă. Cu atât mai mult, autorul prezintă starea de spirit a românilor zălăuani care au fost revoltaţi de cele petrecute la acea vreme.
A fost cu atât mai gravă evacuarea casinei, cu cât, după cum se specifică în articol, nu s-a primit niciun termen în prealabil pentru părăsirea sediului. Indignat de cele petrecute, autorul articolului ne întreabă ironic şi apoi răspunde sarcastic “Întelegeţi ironia sorţii?”; “Minoritarii (maghiarii – n.r.) se poartă cu mai multă bună-voinţă faţă de instituţiile noastre decât românii, cari nu înţeleg nici să le îngrijească şi nici să le sprijinească. Nu este aceasta ruşine de care ar trebui să le roşească obrazul?”.
În finalul articolului, autorul aduce în atenţie încă o problemă care a trecut peste secolul XX şi a ajuns să fie de actualitate şi în timpurile noastre. “Oare până când vor mai avea întâietate interesele particulare? Promovătorii lor nu văd că aceasta este pri-cina pentru care toate treburile obşteşti merg atât de prost, încât nu peste mult vom da de mal şi ne vom prăpădi cu toţii?”.