Încă o tranșă de medicamente pentru spitalele din țară
Ministerul Sănătății anunță că a distribuit o nouă tranșă de Remdesivir în unitățile sanitare cu paturi care tratează pacienți infectați cu SARS-Cov-2.
Potrivit autorităților, 8.570 de flacoane de Remdesivir de 100 mg din stocul existent au ajuns la 94 de spitale din toată țara.
Criteriile de repartizare ale medicamentului au ținut cont de necesarul minim de flacoane/pacient tratat și de numărul pacienților internați, în secții și în ATI, care necesită administrare.
Remdesivir este un medicament administrat bolnavilor cu forme medii de boală.
Spitalul Județean de Urgență Zalău a primit, zilele trecute, 70 de flacoane din acest medicament.
