Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi, 8 februarie, că Lidl România retrage de pe piaţă un produs care conţine alergenul gluten din făină de grâu, care nu este menţionat pe etichetă.
Potrivit anunțului, este vorba despre American Dip KFC, produs de CONTEC FOODS SRL.
Compania a transmis că produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl din România. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Recent, Lidl a mai retras preventiv de la vânzare un alt produs – ”Nixe File de anșoa în ulei de măsline 80g”, din lotul 145/220, cu termenul de valabilitate 25.05.2024. Decizia de retragere a produsului a fost luată ca urmare a unei suspiciuni legate de determinarea unor valori ridicate pentru parametrul histamină. Manifestările tipice ale intoxicației cu histamină includ înroșirea pielii, erupții cutanate, simptome gastro-intestinale și dureri de cap.
Sursa ANPC