O bucată mare de tencuială s-a prăbușit pe trotuar și a băgat spaima in trecători
Ieri, la vremea amiezii, o bucată consis-tentă de tencuială s-a desprins de pe blocul de lângă Banca Românească situat pe bulevardul Mihai Viteazul. Mai exact, blocul la parterul căruia se află o covringărie, de altfel singura din zonă. Bucata de tencuială avea dimensiuni apreciabile, aproximativ doi pe patru metri. Din fericire, în momentul desprinderii plăcii, în zonă, adică pe trotuar, nu se afla nimeni. Totuși, o ușă a covrigăriei care era deschisă a fost bine lovită, cât să arate ce i s-ar fi putut întâmpla unui trecător fără noroc. Contactul plăcii cu betonul trotuarului a produs un zgomot asurzitor, băgând în sperieți, atât trecătorii, cât și angajații societăților comerciale din vecinătate. Lângă placa de tencuială care s-a desprins rămăsese spânzurată amenințător, gata să cadă, o altă placă.
Nu-i o noutate pentru zălăuani că tencuiala de pe blocuri se desprinde și cade în stradă, uneori chiar accidentând trecătorii. In ultima jumătate a anului trecut și până în ziua de azi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” a fost solicitat să intervină în șapte locuri periculoase din Zalău. Ultimele cazuri de „prăbușiri” au avut loc la mijlocul lui septembrie, la clădirea albastră de pe Unirii, clădire în care se află sediile mai multor partide politice. De pe fațada laterală dinspre complexul comercial s-au desprins bucăți mari de tencuială. Persoanele care tranzitau zona au fugit care încotro. stop_coloana Așa că accidentul nu s-a soldat cu victime. La două zile după nedoritul eveniment, de pe fațada dinspre strada Tudor Vladimirescu a blocului G 10 s-a desprins tencuiala care a căzut în mijlocul trotuarului. Iarăși zeița Fortuna a fost de partea trecătorului.
Tot în această toamnă, pe strada Armoniei erau spânzurate bucăți din tencuiala blocului G 11. Oricând puteau cădea în capul trecătorilor. Inspirat, unul din comercianții din zonă a telefonat la 112 pentru că pericolul era într-adevăr mare. La fața locului a venit poliția, care a constatat că este nevoie de intervenția pompierilor. Cu câteva ciocane, pompierii au eliminat pericolul, însă condiția în care se află clădirea reprezintă în continuare un pericol latent.
In memoria mai multor zălăuani dăinuie încă imaginea cu o tânără de 34 de ani care a fost victima unui accident, când o bucată de tencuială desprinsă din fațada blocului 120 de pe strada T. Vladimirescu i-a căzut în cap și a rănit-o grav. Femeia a fost dusă la spital, medicul i-a aplicat cinci copci și i-a recomandat șapte zile de îngrijiri medicale. Ce s-ar fi întâmplat dacă bucata de tencuială era mai mare, sau dacă în locul tinerei era un copil de clasa întâi, având învedere că blocul cu pricina se află în apropierea Școlii Gimnaziale Gheorghe Lazăr?
