Noi coduri de vreme rea! Ger, zăpadă, gheață și polei
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de coduri galbene și portocalii, valabile până vineri, 9 ianuarie, ora 15:00, care vizează precipitații predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului, vreme rece și ger, fenomene care îngreunează circulația rutieră.
Va ninge la munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei, vor fi precipitații mixte în Muntenia și sudul Moldovei și mai ales ploi în Dobrogea. Astfel, se va depune un strat de zăpadă în jumătatea nordică a țării și în zona montană, în general de 3-10 cm.
Noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie) va deveni geroasă în regiunile intracarpatice și izolat în rest, iar temperaturile minime ce se vor înregistra la nivelul țării se vor încadra în general între -15 și -10 grade.
Vineri, 9 ianuarie, vremea se va menține rece în vestul, nordul și centrul țării, cu temperaturi maxime cuprinse în general între -8 și -1 grad, iar noaptea va fi ger în jumătatea de nord a Moldovei și izolat în Transilvania.
Începând de sâmbătă, 10 ianuarie vremea va continua să se răcească la început în nord-estul și centrul țării, apoi și în rest, astfel că îndeosebi pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger până spre jumătatea lunii ianuarie.

„Facem apel la conducătorii auto să evite călătoriile în zonele afectate de fenomenele meteorologice anunțate, să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.
Precizăm că toate direcțiile regionale ale CNAIR sunt mobilizate și intervin acolo unde este cazul pentru ca traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță”, transmite Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numărul de telefon 021/9360, precum și accesând link-ul https://dispecerat.andnet.ro/
În Sălaj, numerele de telefon puse la dispoziție de autorități, 24/24, pentru sesizări și intervenții, sunt:
– 0260 614 120 (pentru drumuri județene) -Consiliul Județean Sălaj
– 0737 016 612 – pentru deszăpezire în municipiul Zalău
Imagini de la intervențiile Regionalelor CNAIR puteți vedea pe pagina de facebook a companiei: https://www.facebook.com/cnadnr
