Inca nu s-a ridicat ceata de pe Valea Agrijului, ceata aceea laptoasa, care parca nu ne da voie sa intindem mana, sa prindem soarele iesit de dupa deal, sa-l stoarcem ca pe o lamaie. In lanurile de porumb, atatea cate mai erau in dimineata vizitei noastre, inca nu a intrat picior de om. Frigul nu-i mare, dar umezeala e multa. Madularele celor care urmeaza sa culeaga malaiul nu-s nici ele prea zdravene. Sunt roase de boli si bantuite de reumatism

Pana nu va cadea neaua
In Lupoaia, ca in mai toate satele judetului si ale tarii, populatia este imbatranita si se gandeste mai mult la vesnicie decat la clipa cotidiana. Si totusi, porumbul trebuie cules. Pana nu va cadea neaua. Porumbul si sfecla si strugurii si tot ce a lasat Cel de Sus in aceasta toamna in hotarul satului. Badea Gavrila Chis este constient de acest fapt. A semanat in primavara 50 de ari cu porumb si acum se cade sa-l duca in costei. Numai ca puterile l-au cam lasat. Si pe el, si pe sotia sa, Anica. Vaca nu mai tine pe langa casa. Doar doi guitatori si cateva galite ii sunt averea. Unul dintre guitatori va deveni jertfa pe altarul carnatilor si suncilor si al caldabosului, pentru fiul sau plecat la Cluj. De Craciun, bineinteles, va deveni jertfa. Insa, pentru a deveni o jertfa bine primita de fiul sau, Dorin, gutatorul trebuie sa ingurgiteze multe kile de malai. De asta pleaca badea Gavrila si lelea Anica in porumbistea de la Tog. Alte ajutoare nu au, decat mainile lor zbarcite si umflate de atatea bataturi. La despartire le-am dorit mult spor la treaba, cu convingerea ca sporul urat de noi se va concretiza in doua, trei zile de truda si sudoare.

Lelea Susana si badea Simion, cartofii si mistretii
Mistretii din padurile Lupoii, ale Borzii, ale Brusturilor au dat iama in tarlaua de cartofi a familiei Chereches. Nu-i mare tarlaua, doar pe 10 ari au plantat cartofi. „Parca-i o facatura, zice lelea Susana, numai la cartofii nostri trag. Si anul trecut, si acuma, ne-au facut mari pagube”. Susana si Simion Chereches nu au venit singuri la scosul cartofilor. Au adus doi nepotei cu ei, sambata fiind. Acum, cand soarele s-a facut cat un pepene, familia Chereches il asteapta pe Isidorul lui Ambrus sa vina cu calul, sa traga brazda sub care se ascund cartofii. Numai ca Isidor intarzie sa apara de dupa coama dealului. In afara de ce au praduit mistretii, familia Chereches trage nadejde ca o sa aiba cel putin 25 de saci de cartofi. Mainile nepotilor s-au inrosit de frig, lelea Susana isi sterge nasul cu coltul de la zadie, iar capul familiei isi freaca mainile a nerabdare.

Cat ii acciza? Ca tot nu pot sa o platesc…
La palincia lui Achim e forfota mare. Cazanele duduie, cazi imense se descarca din carute ori remorci si fiecare vorbeste pe limba lui, ca la Turnul Babel. Si inca n-au gustat din lichidul margelos de 50 de grade. Oamenii ne intreaba ce stim despre accize, despre cota, despre amenzi, constienti fiind ca ceea ce fac nu e chiar cum ar vrea statul sa fie. Poame au fost multe in zona si oamenii sunt programati dupa asteptari de saptamani. Toti ar vrea in week-end, dar si week-end-ul asta are doar doua zile. Si daca un client a avut productie buna, mai ca nu ii ajunge week-end-ul. Dar oamenii se inteleg intre ei, ajung la pace, mai ales dupa ce trosnesc un det.

Nici vesnicia nu-i ce a fost
E vremea amiezii. Sulitele solare incep sa patrunda prin vesminte. Pe ulitele Lupoii nu-i tipenie de om. Din cei 295 de locuitori ai satului, mai bine de o treime sunt pe camp. Pe scrijelele acelea de pamant de 15, 29 ori 40 de ari. Le stropesc cu sudoarea fruntii, le mangaie ca pe un nou-nascut, cu stramosescul crez ca fara tarina pe care o scormonesc, nici vesnicia nu mai e vesnicie. Chiar daca ea s-a nascut la sat, asa cum sustinea sus si tare poetul din Lancram.

Post Views: 70