Redacția
O scrisoare sosita pe adresa redactiei ziarului nostru tocmai din Gostila, comuna Poiana Blenchii, scoate in evidenta unele nereguli care se petrec in composesoratul forestier din localitatea cu pricina. Semnatarul scrisorii este Vasile Paul Cosma, de la numarul 82. Omul spune printre multele capete de acuzare aduse primarilor de-a lungul vremii ca „s-au pus la conducerea composesoratului niste nemernici care ne-au distrus padurile si pasunile, iar cand le cerem socoteala spun ca isi dau demisia”. Este doar un aspect. Nu e nominalizat nimeni. Pentru a elucida cat de cat situatia, am luat legatura cu Augutin Chifor, primarul comunei Poiana Blenchii. Edilul ne-a spus ca inca de la aparitia primei legi a fondului funciar, Legea nr.18/1991, aici s-au produs incurcaturi. Unii vroiau in particular, altii composesorat. Apoi incurcaturi au fost si cu amenajamentele silvice. Pentru particularii care au platit s-au facut aceste operatiuni, pentru composesorat nu. Dupa mai multe plangeri adresate de proprietarii de paduri Primariei din Poiana Blenchii, o comisie formata din primar, seful de post si agentul agricol s-au deplasat la Gostila. Au convocat adunarea generala a composesorilor, in intentia de a schimba conducerea composesoratului, asa cum au cerut proprietarii de paduri. Toti au fost de acord cu schimbarea presedintelui, in persoana lui Andrei Savan. Chiar si presedintele si-a pus demisia pe masa. Numai ca nimeni dintre cei care au terenuri forestiere in composesorat nu a vrut sa-si asume functia de presedinte. Comisia de la Primaria din Poiana Blenchii a luat act de situatie si s-a intors asa cum a plecat. „Daca dintr-un sat intreg, nimeni nu-si asuma raspunderea sa conduca un composesorat, atunci oamenii isi merita soarta”, a concluzionat primarul Augustin Chifor. Ba, colac peste pupaza, odata cu aparitia Legii nr 165 (Legea retrocedarilor) si a normelor de aplicare, unele suprafete de paduri din Gostila vor trebui sa intre in posesia urmasilor fostilor proprietari, diminuand astfel numarul hectarelor de padure care vor ramane la cetateni. Un necaz nu vine niciodata singur.
Ioana Deac
