Redacția
Intamplarea cu cei zece leprosi vindecati de Domnul(Luca 17,12-18) nu pune probleme de interpretare. Unul din cei zece s-a aratat recunoscator iar noua dintre ei au uitat de indata binele care li se facuse, si au plecat fara sa se gandeasca la recunostinta. Sfanta Scriptura ne ofera si alte cazuri de lipsa de recunostinta: vierii(lucratorii viei) necredinciosi(Matei 21,33,39); Baesa, pe care Domnul l-a inaltat pe tron(III Regi 16,2); paharnicul lui Faraon, care, dupa iesirea din temnita a uitat de Iosif-care era inchis(Facere 40,23); slabanogul vindecat la lacul Betesda, pe numele Jar, potrivit unei traditii, a fost tocmai sluga care l-a palmuit pe Iisus, inaintea arhiereului in sala de judecata(Ioan 18,22). Judecand cazul celor zece leprosi vindecati, in mod sigur vom fi de partea celui care a fost recunoscator si vom condamna foarte aspru nerecunostinta celor noua. Se cuvine insa sa ne intrebam, in forul nostru interior, daca si in practica, in viata de toate zilele suntem dintre cei noua sau ca acela unu. Daca ne vom face cu luciditate, cu sinceritate si cu onestitate acest examen personal, cred ca cei mai multi suntem ca cei noua nerecunoscatori. Motivele lipsei de recunostinta, ale ingratitudinii sunt multe. Intai, binefacerea rareori se face dezinteresat. Uneori, cel ce savarseste binele urmareste slujirea propriului sau eu, adica asteapta neaparat o recompensa, ori vrea sa fie vazut si laudat de altii, ceea ce trezeste repulsie in sufletul beneficiarului, in locul sentimentului de recunostinta. In al doilea rand, lipsa de recunostinta isi gaseste loc in inima celor trufasi. Cand cineva l-a salvat dintr-o nenorocire, dintr-o situatie delicata, omul trufas se bucura pentru moment, dar trufia lui ramane jignita. Fata de binefacatorul sau, omul trufas simte mereu rusinea starii cazute; aceasta ii sfredeleste neincetat cugetul si-i aduce aminte ca puterile sale nu au fost indestulatoare spre a-l scoate la liman, ci a fost necesara interventia altuia. Astfel el se simte mai prejos decat binefacatorul sau, este ranit in orgoliul sau si, ca atare, privirea lui nu se poate indrepta cu recunostinta spre cel ce i-a intins mana si i-a fost de folos. Nerecunostinta are mai multe trepte: 1. a nu multumi si a nu raspunde cu recunostinta pentru binele primit; 2. a nu face bine in schimbul binelui primit; 3. a face rau, in schimbul binelui primit. Legat de nerecunostinta si nerecunoscatori, in popor exista cateva expresii: 1. ,,E o lepraI- o metafora romaneasca, care n-ar fi exclus sa-si aiba originea in Evanghelia celor zece leprosi, un cuvant greu. Asa zice cineva pe care il copleseste indignarea despre unul care in mod sigur iti va insela increderea si te va trada, rasplatind cu rau binele facut. 2. ,,sarpele incalzit la sanI – expresie atat de obisnuita, incat multi, desi stiu ce inseamna, i-au uitat originea. Sa ne-o reamintim. Se spune ca un om a gasit pe camp un sarpe aproape mort. L-a vazut rece de tot si s-a gandit sa-l puna in sanul sau, pentru ca incalzindu-se, sa-si revina la viata. Zis si facut. Pus in san, sarpele si-a revenit incetul cu incetul, a inceput sa miste si omul s-a bucurat ca a facut o fapta buna. Dar, in clipa urmatoare, a simtit o intepatura in piept si abia a avut timp sa se scuture de sarpe si sa zica: ,,Iata cum si-a arata recunostinta!I. si omul a murit. Nerecunoscatorul e ca ,,un sarpe incalzit la sanI, e identificat cu reptila cea mai vicleana-care te musca si atunci cand ii faci binele.
