Guvernul s-a grabit sa observe ca nu e prea departe momentul in care agricultura romaneasca ar putea ostoi foamea a peste 80 de milioane de guri, numai recolta de grau fiind prognozata la peste 20 de milioane de tone. Dar cunoasteti, n-am nici o indoiala, zicala cu „gura pacatosului adevar graieste”. Oricum acesta din urma nu prea stie ce spune. Fiindca lipsa spatiului de depozitare, chiar pentru o recolta ca cea a anului in curs a dat iarasi si iarasi frau liber samsarilor. Inca din primele zile de seceris, pretul graului la capatul tarlalei a scazut la 0,50 lei kilogramul, adica sub pragul de rentabilitate a producatorilor. Datele ministerului de resort spun ca la nivelul Romaniei exista peste 3.300 de de spatii de depozitare cu o capacitate de circa 16 milioane de tone (pentru cereale), dar necesarul este de doua-trei ori mai mare. Si atunci? Atunci graul e cumparat la la pret de nimic si trimis unde negustorii vicleni stiu mai bine. Sunt numeroase cazurile in care cerealele nici nu parasesc apele teritoriale romanesti, ca si revin, sub forma de import, la preturi net superioare celor practicate in tara, intru aprovizionarea industriei autohtone de panificatie. Cine pierde? Mai intai cultivatorul de cereale, pacalit si aiurit de o politica agricola putin cam ciudata. Cum sa ramai in paguba, te intrebi, de vreme ce anul a fost darnic, iar recolta peste asteptari? Asa este, dar cine sa-l apere pe micul fermier atata timp ce exporto-importatorii sunt, de regula, clientii celor de la putere, cu painea si cutitul. Nedumerit si jecmanit ramane si cumparatorul, consumatorul de paine ori cereale. Fiindca, desi belsugul este evident in jurul sau, beneficiarul de drept ramane cel care oricum traieste in huzur. Cine are minte si bani acum cumpara! Fiindca unui an formidabil, ii succede deja, datorita secetei, unul lipsit de orice promisiune. Cine se frige cu ciorba, zic romanii, sufla si in iaurt.