Companiile mari din județ plasează Sălajul pe primul loc în regiune când vine vorba despre cifra de afaceri, profitul net și totalul activelor. La capitolul firmelor mici și mijlocii (IMM), ocupăm locul 3 în ceea ce privește rata profitului net.
Datele apar într-o analiză realizată de Asociația Firmelor Bihorene, fiind luate în calcul firmele din centrul, nordul și nord-vestul țării, neradiate în luna aprilie 2024.
Studiul a fost prezentat într-o conferință de presă, săptămâna trecută, la Oradea, context în care preşedintele Asociației Firmelor Bihorene, Octavian Dan, a desființat mai multe prejudecăți despre economia județului Bihor.
„Prima preconcepţie este că suntem foarte buni, că judeţul Bihor este în concurenţă cu Cluj şi Timiş şi că toate celelalte judeţe sunt sub noi. Adevărul este că nu suntem buricul lumii, cum ne place să credem. Judeţul Sălaj este cu mult peste noi, cel puțin în ceea ce privește profitul net cumulat al companiilor mari, şi ne depăşeşte atât la profitul net pe angajat, cât şi la rata de profit”, a spus Octavian Dan, citat de ebihoreanul.ro.
Potrivit studiului, Sălajul are 8.276 de IMM-uri, cu un total de 24.653 de angajați. Acestea au însumat o cifră de afaceri de 8.597.469.293 lei și un profit net de 882.757.212 lei (10%). În Bihor, 31.028 de IMM-uri, cu 94.914 angajați, au avut o cifră de afaceri totală de 40.832.730.937 lei și un profit net de 3.176.118.690 lei (8%).
La capitolul companii mari, Sălajul are 8 firme care intră în această categorie. Împreună au 3.820 de salariați, o cifră de afaceri de 4.787.899.535 lei și un profit net de 607.983.571 lei (13%). În Bihor sunt 48 de companii mari, cu 24.752 de angajați. Acestea au o cifră de afaceri totală de 16.425.096.184 și un profit net de 310.365.188 lei (2%), arată studiul.
Revenind la IMM-urile din Sălaj, analiza ne plasează pe locul 13 la nivelul zonelor centru, nord și nord-vest în ceea ce privește cifra de afaceri pe angajat, pe locul 8 în topul profitului pe angajat, pe poziția 3 în clasamentului ratei profitului net (10,3%), respectiv pe locul 4 cu privire la capitaluri proprii/active totale (39%).
Lucrurile se schimbă în privința companiilor mari, unde Sălajul ocupă prima treaptă a clasamentului la toate categoriile: cifra de afaceri pe angajat, profit pe angajat, rată profit net (12,7%), capitaluri proprii/active totale (82,2%).