Mărire și slujire

(Marcu10,32-45 )
Sfânta Evanghelie a Duminicii a 5-a din Sfântul Post ne prezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos între cei doisprezece apostoli, pe calea care suie spre Ierusalim. El știa că la Ierusalim Îl așteaptă patimile și moartea și, ca unor prieteni apropiați, le spune ucenicilor: „Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor, și-L vor batjocori și-L vor scuipa și-L vor biciui, și-L vor omorî, dar după trei zile va învia”(Marcu 10,33-34). Ce răspund ucenicii și care este atitudinea lor? Stăpâniți de ideea că Iisus este Mesia cel proorocit și că acest Mesia va întemeia pe pământ o împărăție, care va cuprinde toată lumea, Iacov și Ioan îi cer lui Iisus să-i așeze de-a dreapta și de-a stânga, iar ceilalți zece – auzind acest lucru- se umplu de mânie împotriva acestora. Iisus le vestea jertfa, ei însă n-au urechi să audă, nici minte să înțeleagă, ci se luptau care să fie mai mare, care să stea mai aproape pe treptele măririi. Iată stau față în față: slujirea din iubire a lui Iisus și setea de mărire a ucenicilor.
Aceste atitudini se întâlnesc și pe cărările vieții noastre. Există unii care, stăpâniți de vanitate, fac orice, folosesc orice mijloace, bune și rele, cinstite sau josnice, lingușesc pe unii, defaimă pe alții, laudă pe cei care cred că-i pot înălța, calcă în picioare pe cei ce socotesc ei că ar fi o piedică în calea urcușului lor. Mărirea îi atrage ca un miraj, îi îmbată, îi orbește și înainte de-a ajunge acolo se gândesc cu bucurie deosebită cum vor fi așezați în locuri stop_coloana de cinste, cum toți se vor pleca înaintea lor ca niște slujitori, de care vor dispune după bunul plac, cum vor avea din belșug tot ce vor dori și viața lor va trece din mărire în mărire, din plăcere în plăcere. Ei consideră situația de mărire ca un mijloc de a-și satisface egoismul, orgoliul, de a fi înălțați în dauna celorlalți, nu ca pe o funcție socială, care cere modestie, dăruire de sine, slujirea semenilor. Cuvintele spuse în acea împrejurare de către Domnul Iisus: „Care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-și dea viața răscumpărare pentru mulți” – proiectează în viață și în istoria mântuirii noi rânduieli și noi dimensiuni. Adevăratul ucenic al lui Hristos nu caută mărire, nu se zbate să ajungă cu orice preț, prin orice mijloace la cinste mai înaltă, ci smerit își împlinește datoria cu prisosință acolo unde este, convins că orice muncă – dacă e făcută cu dragoste, ca o slujire a semenului – împletește în jurul capului lui aureola vredniciei. Se cuvine să lepădăm setea de mărire personală, vanitatea deșartă și să ne dăruim toată viața și toată ființa slujirii lui Hristos și slujirii semenilor!