mai 15, 2025
imagine-articol0_39518

Suntem plini de suferințe pricinuite de lipsa banilor, lipsa locurilor de muncă și de teancul de facturi care ne așteaptă și se cer plătite. Și de unde tot necazul ăsta? Bineînțeles că tot noi îl producem. Avem o înclinație spre autoflagelare. Ne-o facem cu mâna noastră de fiecare dată când sunt alegeri. Votăm prost, de fiecare dată în detrimentul nostru și în favoarea unei categorii de descurcăreți, care, chipurile, fac politică. La fiecare scrutin s-a dovedit că am scăpat de dracu și am dat de mă-sa. Și nici poveste că vom avea vreun înger păzitor prea curând. Iar e an electoral, iar a început concursul de promisiuni. Partidele și canditații lor au pus iar gogoși pe tarabă. Și se întrec, ca de obicei, în împroșcarea cu noroi a partidelor adverse.
Vom merge la vot, cei care vom merge, și vom sta ca proștii cu ștampila în mână, gândindu-ne, din nou, care este răul cel mai mic pe care îl putem vota. Indiferent cine va ieși învingător la europarlamentarele din stop_coloana mai și la alegerile prezidențiale din noiembrie, nu nădăjduim la mari schimbări în bine. Dar e de luat în seamă un lucru. De aproape un sfert de secol de când îi votăm la noroc și în funcție de promisiuni, trebuie să fi învățat și noi ceva. Dacă de acum am vota cu simțul răspunderii? Au dovedit fiecare ce pot, cum trișează, cum ne înșeală așteptările. Hai să nu mai votăm în funcție de promisiuni și de cât de bine dă în poză; să votăm în funcție de ce știm că au făcut. Adică să fim suficient de responsabili când studiem oferta electorală și să-i responsabilizăm un pic. Să punem biciul și pe ei, nu numai pe noi.