Redacția
Nu vreau sa fiu deloc panicard, dar imi dau seama ca un fapt cumplit si dramatic pune tot mai mult stapanire pe oamenii de la tara. Pe langa pensiile impozitate, pe langa neputinta care ii incorseteaza tot mai mult, pe langa abdicarea medicilor de la post si plecarea lor la oras sau in alte tari ale Europei, pe langa explozia de preturi la toate produsele, acum , din cauza datoriilor acumulate catre furnizori, dar si a faptului ca multe medicamente nu se mai gasesc sau nu se mai compenseaza de catre Casa de Asigurari de Sanatate se inchid si farmaciile de la sate care abia se deschisesera. Din pensia de trei milioane de lei vechi, cat au de la CAP, unde au muncit o viata pe soare, ploaie sau vant, batranii satelor nu se descurca. Lucrurile nu stau pe roz, nici pe roze. Farmaciile nu mai fac fata situatiei nefavorabile in care se afla. Datoriile s-au adunat, medicamentele s-au scumpit, nu mai e de trait. Farmacistii nu se descurca in tot haosul impus de guvernanti. Si ca sa scape de tavalugul de probleme si incertitudini in care se afla, nu au altceva de facut decat sa inchida farmaciile. De cumparat nu le cumpara nimeni. Oamenii cu bani nu investesc in farmacii sarace de tara, iar taranii…Taranii batrani, bolnavi, fara venituri nu stiu ce mai pot face. Mai beau ceaiuri. Dar la problemele pe care le au nu e benefic doar ceaiul. Ar mai fi solutia unui drum la oras. Dar biletul de tren sau microbuz s-a scumpit si el. In orasul cel mai apropiat unde mai sunt farmacii nu se poate ajunge pe jos, nici cu caruta. Trebuie bani si oamenii nu ii au. Resemnati, ingrijorati, batranii satelor se lasa prada bolilor si asteapta mult mai devreme sfarsitul. Ce e mai grav in tot acest tablou sumbru este faptul ca celor ce ne conduc nu le pasa. De ce le-ar pasa? Ei se duc sa-si caute sanatatea pe la Viena. Si taranilor nu le mai ramane de facut decat sa-si priveasca in fata moartea si sa inghita si aceasta umilinta.
