Comuna Meseşenii de Jos este situată in partea de nord-vest a judeţului Sălaj, la 12 km de municipiul Zalău. Are in componenţă satele: Meseşenii de Jos, reşedinţa de comună, atestat documentar din anul 1341, Meseşenii de Sus, aşezare menţionată in documente incă din 1213, Aghireş, atestat din anul 1361 şi Fetindia, care datează din 1549. Suprafaţa totală a teritoriului comunei este de 6200 hectare, din care 1000 ha intravilan şi 5200 ha exravilan. Populaţia numără 3185 de locuitori, care vieţuiesc in 1300 de gospodării. In comună sunt 4 şcoli, 3 grădiniţe şi un centru de zi pentru copii. Activităţile economice principale : fabrică de seifuri, brutării, ateliere de reparaţii auto, prestări servicii diverse, comerţ şi fabricarea băuturilor alcoolice. Din 1968, anul stabilirii ca centru de comună in Meseşenii de Jos, la carma acestei unităţi administrativ-teritoriale s-au aflat 12 primari, din care 8 inainte de decembrie 1989 şi patru după.

Asociaţia Comunelor – un sprijin pentru comunităţile rurale
Din anul 2008, primarul Sandu Bercean este şi preşedintele Asociaţiei Comunelor din Sălaj, iar la nivel naţional deţine funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Comunelor din Romania. „Fiinţarea acestei asociaţii, care urmăreşte interesele unităţilor administrative teritoriale din mediul rural, dă putere autorităţilor locale pentru a-şi susţine punctul de vedere şi proiectele de dezvoltare, afirmă preşedintele A.C. Sălaj. De exemplu, cunoscuta Ordonanţă 7, de efectele căreia au beneficiat şi beneficiază peste 3000 de comune din ţară, a fost emisă de Guvern in urma demersurilor Asociaţiei Comunelor din Romania. De asemenea, tot ca urmare a iniţiativei şi propunerilor asociaţiei, impozitul perceput pe terenurile din extravilanul localităţilor a rămas la bugetul comunelor. In scopul sprijinirii unităţilor administrative din Sălaj şi a reducerii cheltuielilor pentru activitatea de audit intern, la iniţiativa A.C. Sălaj, in curand va fi infiinţat un compartiment de audit public intern la nivelul judeţului, care va presta servicii de audit pentru toate comunele membre ale asociaţiei. Pentru perspectivă, se preconizează implementarea unui proiect pentru formarea administratorilor publici la comune, in Sălaj, existand, deja, un mentor formator pentru viitorii administratori.”

De la drumuri… praf, la asfalt şi şanţuri betonate
La o inventariere sumară a ceea ce s-a realizat in ultimii ani in satele comunei Meseşenii de Jos pot fi menţionate:
• Reabilitarea celor 4 şcoli din comună cu fonduri obţinute prin programe guvernamentale şi din surse proprii, toate şcolile benefiiind inclusiv de instalaţii de incălzire centrală, la Şcoala in Aghireş realizandu-de şi o extindere a spaţiilor de invăţămant cu 4 săli de clasă. • Construirea unui Centru de zi la Meseşenii de Sus pentru copii proveniţi din familii numeroase sau ai căror părinţi sunt plecaţi la lucru in străinătate, un număr de 20 de copii din această categorie beneficiind nu numai de asistenţă şi supraveghere după progamul de la şcoală, ci şi de o masă caldă la pranz şi de o gustare seara.O masă caldă primesc şi 23 de copii şcolari romi pentru a-i determina să nu absenteze de la şcoală. • Reabilitarea drumurilor, prin pietruire şi unele şi prin asfaltare (inainte vreme, drumuri… praf), in toate satele; • Consolidarea clădirii şi modernizarea generală a sediului primăriei, printr-un proiect promovat prin Compania Naţională de Investiţii, in valoare de 7 miliarde lei vechi, alte 3 miliarde fiind alocate de la bugetul local. • Amenajarea a două parcuri in Meseşenii de Jos, a centrului comunei şi a 6 staţii moderne de autobuz, cu elemnte din policarbonat.• Regularizarea Văii Coliţca, care străbate satele Meseşenii de Sus şi Meseşenii de Jos, cu fonduri de la Banca Mondială, in două etape. In prima s-a făcut regularizarea pe 1,8 km, urmand ca in etapa a doua lucrările să fie executate pe incă 3 km, in amonte de reşedinţa de comună.• Derularea unui proiect pe Ordonanţa 577 care prevede asfaltarea drumului de la Meseşenii de Sus la Băile Meseşeni, inclusiv cu amenajarea acostamentelor, a podeţelor in faţa tuturor gospodăriilor riverane şi betonarea şanţurilor pe intregul traseu. Pană in prezent, asfaltul a fost turnat pe 1 km din cei 4,5 cat măsoară drumul şi se lucrează, in paralel, la betonarea şanţurilor.

Un primar care şi-a urmat chemarea

Sandu Bercean este primar al comunei Meseşenii de Jos din anul 2004. A intrat in politică in 1996, dar timp de 8 ani s-a ocupat de afaceri, in domeniul cultivării pămantului şi al creşterii animalelor. In acea perioadă a lucrat chiar şi 200 de hectare luate in arendă, iar cel mai mare efectiv de porci pe care l-a avut a ajuns şi la 300 de capete. „Cand v-aţi hotărat să candidaţi pentru primărie şi de ce?”, l-am intrebat pe Sandu Bercean. „In martie 2004 m-am decis să-mi depun candidatura, convins fiind că aş putea face mai mult şi mai multe decat se făcuseră in satele comunei şi că există posibilităţi şi resurse care, fructificate cu eficienţă de către administraţie, pot oferi locuitorilor condiţii mult mai apropiate de vremurile pe care le trăiam. Apoi, au contat şi indemnurile mai multor cetăţeni de a candida şi de aici n-a mai fost decat un pas pană să mă număr printre cei 7 candidaţi la fotoliul de primar.” Dacă atunci, in 2004 Sandu Bercean a caştigat abia după turul 2, depăşindu-şi adversarul din acest tur cu 10 voturi, la alegerile din 2008 a ieşit detaşat invingător, chiar din primul tur, cu un avans de 900 voturi. Acest…scor constituie o dovadă elocventă că in mandatul precedent, Sandu Bercean işi convinsese alegătorii că, intr-adevăr, merită să le fie şi pe mai departe primar. Prin ce anume i-a convins? „Cred că prin faptele mele, ne spune, şi de asemenea prin faptul că mi-am respectat promisiunile făcute la alegerile din 2004. Iar dacă ar fi să trag linie pentru a aduna implinirile de după 6 ani de cand sunt primar, consider că cea mai mare realizare se regăseşte in subordonarea activităţii administraţiei locale intereselor oamenilor şi rezolvării problemelor lor.”

Proiecte in lucru, proiecte de maine
Unul dintre proiectele aflate in lucru este cel pentru realizarea reţelelor de alimentare cu apă, in toate cele 4 sate ale comunei, conducta principală fiind deja pozată pe un traseu de 40 km. Urmează executarea barajelor de captare a izvoarelor de suprafaţă din muntele Meseş şi apoi racordarea gospodăriilor la reţea.
Un proiect de mare importanţă pentru viitorul comunei este cel depus şi caştigat pe măsura 3.2.2 prin F.E.A.D.R. Acest proiect, cu o valoare de 2,5 euro, pentru care contractul de finanţare a fost deja semnat, prevede asfaltare uliţe şi străzi pe 20 km, inclusiv drumul comunal 75, Aghireş-Fetindia, construire grădiniţă nouă in Aghireş şi reabilitare cămin cultural – Meseşenii de Jos.
Acum 100 de ani
din „Schiţa monografică a Sălagiului” – editată in 1908
„Căţelul unguresc (ung. Magyarkeczel, pretura Crasnei) este in apropierea Căţelului romanesc şi ii locuit de romani şi unguri.
Astăzi are 85 fumuri, cu 480 suflete de religiunea gr.-cat. Biserica de peatră s-a edificat la 1887 cu spesele poporului. Are granar bisericesc.
Şcoala confesională s-a edificat la 1879 din material solid şi are invăţător calificat cu salar de 930 cor., din care 610 cor. le plăteşte statul. Dintre 46 elevi de şcoală toţi ştiu ceti şi scrie. In şcoala de repetiţiune au umblat 16 elevi.
Dintre adulţi ştiu ceti şi scrie vre-o 50 (30 bărbaţi şi 20 femei).
Hotarul statului este 2950 jugăre, dintre cari 1385 sunt in mana romanilor.
Preţul unui jugăr de pămant e 200 coroane. Intreaga populaţiune se ocupă cu plugăritul. Meseriaşi: un cojocar şi un faur.
Alegători romani sunt 3.”