La Editura ”Școala Noastră” a Casei Corpului Didactic (CCD) Sălaj s-a înregistrat o premieră. A fost publicată prima carte în format E-book.

Cartea ”Autocunoaștere și dezvoltare personală. Modele de bună practică în consilierea psihopedagogică la nivel colectiv”, coordonată de profesorii consilieri școlari ai Centrului Județean Pentru Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Sălaj – dr. Melania Maria Gârdan, Adina Emilia Mesaros și Anca Corina Dragoș, adună sub forma unor scenarii didactice și idei de activități modele de activități pentru copii din fiecare ciclu școlar – preșcolar, primar, gimnazial și liceal, modele de activități pentru părinți, dar și pentru profesori.

”S-a demonstrat că autocunoașterea este o cheie importantă pentru o viață împlinită și echilibrată, prin urmare, antrenarea timpurie a copiilor și elevilor în activități de explorare și de structurare a caracteristicilor personale (abilități, emoții, motivații, atitudini, credințe, mecanisme de apărare și adaptare, etc.), contribuie la construirea imaginii de sine, facilitează autocunoașterea și exersează capacitatea de autoreglare eficientă în diversele situații de viață.

Lucrarea este un ansamblu de experienţe psihopedagogice reuşite, validate, care reunesc variate sarcini de lucru ce integrează resurse educaţionale online, create de propunători sau preluate de pe diverse platforme de specialitate. Întrucât reușita procesului de consiliere depinde, în mare măsură, de responsabilizarea și antrenarea tuturor persoanelor cu care interacționează copilul/elevul consiliat, scenariile propuse sunt dedicate atât copiilor/elevilor, cât și părinților și cadrelor didactice. Ne dorim ca practicile prezentate în continuare să constituie, pe de o parte, o sursă de inspiraţie pentru profesorii consilieri școlari și profesorii diriginți dornici să experimenteze noi abordări didactice care integrează resursele educaționale deschise, iar pe de altă parte, un punct de plecare în configurarea unor scenarii didactice inovative, adaptate și dezvoltate în concordanţă cu nevoile grupului țintă și ale contextului educațional în care vor fi implementate.
Adresăm mulțumiri colegilor noștri, profesori consilieri școlari din CJRAE Sălaj, care, prin prezentarea exemplelor de bune practici în activitatea de consiliere psihopedagogică la nivel colectiv, au făcut posibilă apariția acestei lucrări”, arată, în prefața lucrării, Dr. Melania-Maria Gârdan, Profesor consilier școlar.

Cartea poate fi consultată și descărcată de la adresa https://www.ccdsj.ro/images/pdf/ebook%20mgardan.pdf