Mediocritatea stă la putere
În mod oarecum paradoxal, mediocritatea este pentru mulţi un bun de mare preţ. Mediocrul primeşte din partea profesorului sau din partea vieţii notele 5 – 6. Unii dintre ei sunt fericiţi pentru că au luat examenul, fie acesta examen şcolar sau examen al vieţii. Alţii însă nu se împacă deloc cu această situaţie, încep să-i urască pe profesori şi pe premianţii clasei. Aceştia sunt mediocrii complexaţi, care se vor răzbuna într-un fel sau altul pentru umilinţele îndurate. Foarte mulţi dintre demnitarii de azi au absolvit facultăţi private. Până la intrarea în lucru a „comisiilor de validare” a facultăţilor private, dar şi după aceea, multe dintre facultăţi au fost „buticuri” de vândut diplome, în care în spatelor notelor de 8 – 10 se ascundeau şi se mai ascund, în tăcere, notele precedente. Explozia masteratelor şi a doctoratelor a fost un fenomen însoţitor, iar dacă la un profesor ca Adrian Năstase şi-a luat doctoratul Victor Ponta, cu o teză plagiată, ne putem închipui ce s-a întâmplat în cazul altor multor doctoranzi. stop_coloana Şi ne conduc. Pentru că o mare parte dintre oamenii instruiţi şi talentaţi nu intră în politică, pentru că s-au dumirit că politica este „versată”; mai pe şleau spus este o prostituată. Iar alţi oameni talentaţi şi deştepţi, dar şi corecţi, nu intră în ecuaţia puterii, pentru că nu sunt selectaţi de către mediocrii aflaţi la putere sau în lupta pentru putere. Altfel spus, mediocritatea se auto-conservă. Îi exclude pe idioţi, nu selectează deştepţi. E o şmecherie a şmeche-rilor menţinerea mediocrităţii drept clasă conducătoare.
