Masca de protecție trebuie purtată în continuare, iar regulile de distanțare fizică rămân valabile chiar și după admnistrarea celei de-a doua tranșe a vaccinului anti-covid.
“Vaccinul vă protejează pe dumneavoastră, purtarea măștii protejează pe cei din jur care nu au fost încă vaccinați. Până în acest moment, în studiile clinice s-a urmărit dacă vaccinarea previne metodele simptomatice de covid-19, dar nu a fost studiat încă dacă este prevenită și infecția asimptomatică. Din acest motiv, cercetătorii încă nu știu dacă o persoană vaccinată se poate infecta asimptomatic și poate transmite mai departe virusul” , explică Ministerul Sănătății.
Aceasta înseamnă că este posibil ca un vaccin să nu prevină răspândirea virusului, ci doar declanșarea bolii. Potrivit aceleiași surse, nu se cunoaște încă în totalitate gradul de eficiență a celor două vaccinuri împotriva infecțiilor asimptomatice și nu există până în prezent suficiente studii care să indice dacă o persoană vaccinată poate să fie purtătoarea virusului și care este riscul de transmisie a SarSCov2. Este posibil ca o persoană vaccinată asimptomatică să poată răspândi virusul și să infecteze o altă persoană nevaccinată.
Ministrul Sănătății mai completează că vaccinarea oferă o creștere a imunității în aproximativ 2 săptămâni după administrarea celei de-a doua doze de vaccin (rapel) și punctează faptul că, până trec aceste 2 săptămâni de la rapel, vă puteți infecta și dezvolta formele severe de covid-19.
Din acest motiv și nu numai, persoanele vaccinate ar trebui să continue să păstreze distanța fizică recomandată, să poarte măști faciale și să se spele frecvent pe mâini, pentru a putea stopa această pandemie. Aceste recomandări trebuie obligatoriu dublate de responsabilitatea noastră, a fiecăruia, pentru a duce la bun sfârșit acest proces de vindecare colectivă.