Duminica, 24 ianuarie, in Zalau, manifestarile prilejuite de sarbatorirea Zilei Unirii vor debuta la ora 17.00. De la aceasta ora, la Casa de Cultura a Sindicatelor se va desfasura un spectacol artistic, de la ora 18.30 pe Platoul din fata Prefecturii se va organiza Hora Unirii, iar de la 18.45 va avea loc retragerea cu torte la care vor participa formatiuni MApN, Jandarmi si ISU. La organizarea activitatilor prilejuite de sarbatorirea a 151 de ani de la Unirea Principatelor Romane isi dau concursul: Institutia Prefectului Salaj, Consiliul Judetean Salaj, Primaria Municipiului Zalau, inspectoratele judetene de politie, jandarmi si pentru situatii de urgenta, Armata si reprezentanti ai cultelor religioase.