Proiectul de lege privind malpraxisul a fost finalizat, iar de miercuri se afla in dezbatere publica pe portalul Ministerului Sanatatii. Dupa adoptarea acestuia, pacientii vor beneficia de proceduri simplificate si de garantia despagubirii, in cazul in care actul de malpraxis este dovedit de catre instantele de judecata. Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, spune ca proiectul de mo-dificare a Legii Sanatatii va intra in vigoare anul viitor, odata cu reglementarile din sistemul asigurarilor, scrie Agerpres. Odata cu adoptarea proiectului de lege pentru modificarea Legii numarul 95 din 2006 privind actul de malpraxis, pacientul vatamat va beneficia de proceduri simplificate, de costuri reduse ale expertizei care certifica malpraxisul si de garantia ca asiguratorii ii acorda despagubiri. Procedura se va desfasura intre cadru me-dical, pacient si asigurator. Pacientul va primi din partea spitalului in cauza toate documentele medicale privind cazul reclamat si nu va mai fi nevoit sa astepte ani de zile pentru decizia instantei de judecata. Pacientul nu va fi supus costurilor pentru expertiza care dovedeste malpraxisul, asa cum se intampla in prezent. Plata expertului se va face de catre asiguratori si va fi creat un corp de experti din specialitatile relevante pentru cazurile vizate, a spus secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat.
Proiectul de lege prevede ca procesul de evaluare a cazului sa fie finalizat in maxim sase luni. Daca in acest interval partile implicate nu cad la o intelegere se ajunge in justitie. Medicul va fi asigurat pentru incidente petrecute cu pana la trei ani inaintea incheierii contractului de asigurare, a explicat ministrul Sanatatii. Ministerul Sanatatii va stabili un plafon pentru daunele morale aferente cazurilor de malpraxis.

Fratele doctoritei Zaharia a murit, dar nimeni nu se face vinovat
Cel mai cunoscut caz de malpra-xis petrecut in Salaj este cel al lui Ioan Zaharia, fratele doctoritei Daniela Zaharia, de la Spitalul Judetean Zalau. Ioan Zaharia avea nevoie de o operatie de reconstructie a scalpului si fusese internat la sectia Chirurgie Plastica. Fara sa i se dea explicatii, personalul me-dical a amanat operatia cu doua zile mai tarziu decat fusese programata initial. In urma anesteziei generale, Ioan Zaharia a incetat din viata in 7 decembrie 2012. Certificatul medical a aratat ca pacientul a murit in urma unei insuficiente cardio-respiratorii provocata de anestezia cu mialgin, administrata de doctorul Ioan Costinas. Dupa sesizarea Comisiilor de Etica si Malpraxis, cazul a ajuns pe masa Colegiului Medicilor din Salaj, care au propus suspendarea din activitate a doctorului Ioan Costinas pentru o perioada de trei luni. Comisia de Disciplina a Colegiului Medicilor l-a sanctionat cu avertisment pe medicul Costinas. Cazul se afla in prezent la Parchetul de pe langa Judecatoria Zalau. Doctorita Zaharia este hotarata sa mearga pana la capat pentru a dovedi vinovatia colegului de breasla. In plus, Daniela Zaharia a depus plangere la Bucuresti, catre Colegiul National al Medicilor, de la care asteapta un raspuns.