Maghiarii de la CBA profita de spatiul ramas pe piata de retail din Salaj

imagine-articol0_52704

 

 

 

Chiar daca Salajul este in coada clasamentului in ce priveste prezenta marilor lanturi de magazine, piata mai are se pare destul loc. Pe langa renumitele Kaufland, Lidl, Carrefour si Penny, in Salaj se dezvolta si maghiarii de la CBA. În Zalau exista un magazin CBA pe strada Fabricii, iar la Simleu Silvaniei exista un magazin CBA de dimensiuni mai mici in apropiere de Stadionul Orasenesc.

Compania maghiara CBA, care a intrat pe piata locala acum 14 ani pentru a reuni sub umbrela unei francize micii comercianti români, a ajuns la 168 de parteneri activi în 12 judete din tara, printre care si Salajul. Magazinele deschise sub umbrela CBA Nord Vest si operate fiecare de o entitate juridica independenta au avut anul trecut afaceri cumulate de 125 de milioane de euro, în urcare cu aproape 40 la suta fata de anul anterior, potrivit informatiilor oferite de oficialii companiei, preluate de Ziarul Financiar. Avansul a venit atât pe fondul expansiunii retelei, cât si pe fondul cresterii consumului, rezulta dintr-un studiu al publicatiei.
Beata Kovacs, seful serviciului de marketing si comunicare al CBA spune ca CBA Nord Vest si-a început activitatea într-un spatiu de depozitare de 2.000 de metri patrati, însa în 2010 a avut loc un proces de extindere, astfel ca depozitul logistic s-a mutat într-un alt spatiu, cu o suprafata de 6.500 de metri patrati si a început sa îsi afilieze parteneri. Astfel, a ajuns astazi la 168 de parteneri în judetele din nordul si vestul tarii, cu peste 30 la suta mai multi decat in urma cu un an, cand avea 114 parteneri. stop_coloana
Kaufland, considerat in orasele mari magazin de cartier, este cel mai mare magazin din Salaj. Kaufland este urmat de Lidl si de cele patru magazine Penny (doua la Zalau, unul la Simleu Silvaniei si unul la Jibou). Mai sunt trezente Carrefour si magazinele Unicarm (doua la Zalau, unul la Jibou, unul la Simleu Silvaniei si unul la Cehu Silvaniei).

Pe piata comertului modern din Salaj este asteptat sa isi faca aparitia si Dedeman, care a anuntat demult ca va deschide o unitate comerciala la Zalau, in apropiere de Sala Sporturilor.
Toate lanturile de magazine prezente in Salaj au insa doar unitati de tip supermarket, adica mai mici ca dimensiuni decat un hypermarket cum este Carrefor la Cluj-Napoca sau la Oradea, dar si Auchan si alti mari jucatori de pe piata.