EVANGHELIA PESCUIRII MINUNATE (LUCA5,1-11)

Ca si in alte imprejurari, o mare multime de oameni se adunase pe tarmul lacului Ghenizaret, sa asculte cuvantul lui Dumnezeu vestit de Hristos. Pe tarm erau doua corabii (barci) pescaresti; pescarii tocmai isi spalau mrejele si erau obositi, mahniti si ingrijorati pentru ca, desi erau pescari priceputi, iar timpul prielnic, n-au prins nimic toata noaptea. Spre a fi mai bine auzit de multime, Domnul urca in corabia lui Simon-care va deveni Apostolul Petru-, il roaga pe acesta sa departeze putin corabia de la mal, si din corabie vorbeste multimilor. Apoi, stiind ca pescarii erau mahniti pentru truda zadanica din timpul noptii, a vrut sa-i bucure cu o pescuire bogata, implinindu-le astfel trebuintele lor – penrtu ca Dumnezeu poarta grija si de trupurile si de sufletele noastre. El este „Cel ce da hrana la tot trupul”(Psalm 103,25). Dar a dorit, mai cu seama, sa arate deslusit ucenicilor Sai- si prin ei noua tuturor-ca prin El, cu El, toate sunt cu putinta celui ce crede, pe cand fara El toata lucrarea si stradania omeneasca ramane desarta. De aceea, i-a spus lui Simon sa mane la adanc si sa mai arunce o data mrejele (plasele de pescuit). Simon nu stia inca cine este Iisus, dar i-a dat cinstea pe care i-o dadeau si altii, adresadu-I-se cu titlul potrivit: „Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nu am prins nimic, dar, dupa cuvantul Tau, voi arunca mrejele”. Cu toate ca era obosit, nedormit, din respect pentru invatator, Petru a fost gata sa asculte si sa mai arunce o data mrejele. Ascultarea i-a fost rasplatita din plin prin mila lui Hristos; mrejele s-au umplut de peste, iar pescarii chema pe insotitorii din cealalta corabie sa le vina intr-ajutor; amandoua corabiile se umplu de peste. Vazand atata belsug de peste, Simon a ingenunchiat inaintea lui Iisus. Nici nu i-a trecut prin minte sa puna la indoiala faptul ca pescuirea minunata I se datora lui Iisus si nu stradaniilor lor, si de aceea striga: „Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos!” Zguduit pana in adancul sufletului, Simon nu-l mai numeste pe Iisus „Invatatorulue”, ci „Doamne”. Oricine poate fi invatator, Domn insa numai unul. Auzind invatatura pe care Iisus o da multimilor de pe tarm, Simon L-a numit „Invatatorule”. Dar acum, in fata acestei desfasurari de putere, Il numeste „Domn”. De ce oare, in loc sa-I multumeasca pentru belsugul de peste prins, Simon, asemeni gadarenilor, Il roaga sa plece de la el? Pentru ca se simtea nevrednic. Simtul pacatoseniei in fata lui Dumnezeu e o nestemata pentru suflet. In Iisus, Petru vede pe Cineva, care tinea sub stapanirea Sa toata natura. Simtul necurateniei personale in fata infinitei puritati a lui Iisus, il facu sa cada la picioarele Mantuitorului. Cand omului i se dezvaluie stralucirea si milostivirea lui Dumnezeu, i se dezvaluie in aceeasi clipa si pacatosenia, nevrednicia si indelunga lui indepartare de Dumnezeu. Ce raspunde Domnul? „Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni”. Da! si Simon, si ceilalti pescari vor devin apostoli. Tragand corabiile la tarm, au lasat totul si au mers dupa Iisus. Pescuirea minunata ne arata ca Dumnezeu vegheaza asupra lumii, carmuind-o prin atotputernica-I vointa si intelepciune; apoi, ca omul nu poate face nimic bun fara El. Nici un fel de stradanie nu izbuteste fara ajutorul lui Dumnezeu. Psalmistul ne spune: „De n-ar zidi Domnul casa, in zadar se ostenesc cei ce o zidesc”(Psalm 126,1).

Post Views: 65