Lucian Bode – despre situația incasărilor la bugetul de stat
Fost ministru al Economiei în guvernul lui Mihai Răzvan Ungureanu, deputatul sălăjean Lucian Bode explică situația încasărilor bugetare în contextul în care i-am solicitat opinia referitor la acțiunea declanșată de Fisc împotriva persoanelor care nu-și plătesc contribuțiile către stat conform obligațiilor ce le revin prin lege
“Guvernarea Ponta a ratat obiectivul de colectare a veniturilor la bugetul de stat și folosește o propagandă de natură de a induce în eroare opinia publică. Cu siguranță, nimeni din această țară nu este mai presus de lege, dar prin această campanie mediatică PSD nu vrea decât să mascheze falimentul în care se află în privința gestionării guvernării. Lucrurile pot fi explicate extrem de simplu, dar total nefavorabil premierului copy-paste. Guvernul Ponta, contrar retoricii publice, nu reușește să performeze în parametrii acceptabili. Studiile statistice, care nu mint, spre deosebire de Victor Ponta, arată că în primele șase luni, guvernul a ratat din nou obiectivul de colectare a veniturilor la bugetul de stat, care în 2015 nu va depăși cota de 32 la sută din PIB (Produsul Intern Brut). Execuția bugetară pentru primul semestru relevă încasări realizate ale veniturilor bugetare de 15,8 la sută din PIB, față de 16,2 la sută din PIB cât era prevazut în buget pentru aceeași perioada. Pentru 2015, Guvernul Ponta și-a propus să încaseze venituri bugetare de 31,9 la sută din PIB, potrivit bugetului aprobat de Parlament – ținta pe care nu o va atinge conform realizărilor de pe primul semestru. Minciuna lui Ponta este dovedită înca o data. În programul de guvernare promitea creșterea veniturilor la 38 la sută din PIB. În concluzie, Guvernul Ponta nu doar că nu a întreprins nicio masura eficientă pentru îmbunătățirea colectării veniturilor bugetare, dar finalul anului va dovedi un regres în această privință dacă lucrurile vor continua la fel, adică bani pierduți. Pe de altă parte, și mult clamata performanță a ANAF s-a dovedit o minciună a Guvernului Ponta. stop_coloana Conform cifrelor raportate oficial, colectarea TVA în iulie este deficitară, chiar în condițiile impactului scăderii TVA la alimente. Sumele obținute din TVA sunt sub nivelul lunar mediu realizat în primele șase luni. Victor Ponta minte, încă o dată, atunci când afirmă faptul că ar fi crescut încasările din TVA, în urma reducerii cotei de la 24 la sută la 9 la sută, iar acest lucru s-ar datora eficientizarii activiății ANAF. Iulie 2015 are o scădere a ritmului de încasare a TVA, raportat la primele șase luni ale anului. Același nivel al încasarilor din TVA, de 4,7 miliarde de lei, este înregistrat atât pentru iulie 2014, cât și pentru iulie 2015.
Consumul populației, care a crescut în iunie 2015, raportat la reducerea încasarilor din TVA, nu poate avea decât o singura explicație: creșterea evaziunii fiscale.
Creșterea comerțului cu amanuntul pentru vânzarea produselor alimentare a crescut cu 12,7 la sută fața de luna mai și cu 21,5 la sută față de iunie 2014. Reducerea încasarilor din TVA în iulie este cu atât mai greu de explicat în condițiile creșterii comerțului cu amanuntul în domeniul produselor alimentare – având în vedere ca încasările bugetare din iulie au avut în vedere activitatea economica din luna iunie. Singura explicație este creșterea evaziunii fiscale, daca INS a raportat cifre reale și nu a dorit doar sa-I faca pe plac lui Victor Ponta, care se lauda în iunie cu reducerea evaziunii și creșterea consumului ca urmare a reducerii TVA. Ori tocmai aici, și în domeniul marilor evazioniști pe piețele de carne, fructe și legume (ca să ofer doar câteva exemple) ar trebui să intervină instituțiile statului”, ne-a spus deputatul Lucian Bode, fost ministru al Economiei.
