Proiectul de lege privind salariul minim european, inițiat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, a fost promulgat, în data de 13 noiembrie, de președintele Klaus Iohannis.

Actul normativ transpune în legislația națională Directiva UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Guvernanții au luat în calcul trei variante privind transpunerea Directivei în legislația națională.

Prima este cea în care salariul minim garantat urmează să fie indexat cu rata inflației. Pe acest principiu, la o inflație de 7 la sută, salariul minim ar crește cu minim 200 de lei, în acest an.

A doua variantă prevede ca salariul minim garantat pe țara să fie majorat în funcție de coșul minim de cumpărături. Această variantă însă este puțin probabilă, având în vedere că nu există informații actualizate.

Cea de-a treia variantă vizează majorarea salariului minim în funcție de salariul mediu pe țară. Mai exact, este vorba despre 50 la sută din acest venit şi, cel mai probabil, se va merge pe această variantă.

„Odată cu adoptarea acestei legi vom avea o mai bună protecție a lucrătorilor din România. Creșterea salariilor este un pas înainte pentru locuri de muncă mai bine plătite dar și pentru o mai mare stabilitate economică și socială. Prin aplicarea acestei legi urmărim reducerea sărăciei în muncă și protejarea puterii de cumpărare. Este un angajament pe care ni l-am asumat să nu lăsăm pe nimeni în urmă și să îmbunătățim condițiile de muncă și de viață”, spune Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, câştigul salarial mediu brut pe economie în luna septembrie 2024 a fost 8.553 lei, iar cel net 5.228 lei.