La trei ani de la alegeri, comuna Benesat tot nu are viceprimar
33 de zile a fost viceprimar de Benesat Gergely Csaba, din 15 ianuarie până în 3 februarie. A fost instalat în această funcţie în urma Hotărârii nr. 1/15.01.2015, prin care autoritatea deliberativă, Consiliul Local al comunei Benesat, a aprobat schimbarea din funcţia de viceprimar al comunei Benesat a lui Fănică Şuteu PSD), declarând postul vacant şi Hotărârea nr.2/15.01.2015, prin care s-a ales în funcţia de viceprimar al comunei Benesat Gergely Csaba.
În acest context, Prefectura Sălaj a înaintat pe data de 3 februarie la Tribunalul Sălaj acţiunea de contencios administrativ, formulată de Instituţia Prefectului împotriva celor două hotărâri ale Consiliului Local Benesat. Odată cu atacarea în instanţă, hotărârea Condiliului Local se suspendă.
Prefectura câştigă în favoarea lui Fănică Şuteu, dar primarul spune “O să-l schimb din nou”
În luna octombrie a anului trecut, atât Tribunalul Sălaj, cât şi Curtea de Apel Cluj au decis că hotărârea de schimbare a viceprimarului, luată în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local, este nelegală, dând astfel câştig de cauză Instituţiei Prefectului. După aflarea deciziei, primarul comunei Benesat, Sorin Romocea spunea: “O să-l schimb din nou. Eu trebuie să lucrez cu oameni cu care mă înţeleg, care îşi dau silinţa să atragă fonduri europene spre binele comunităţii, nu cu oameni care fac numai şicane”, preciza atunci Romocea.
Primarul spune că pesediştii sunt împotriva proiectelor cu finanţare europeană
L-am contactat vineri pe prim edilul de Benesat şi l-am întrebat de ce ţine morţiş să-l schimbe pe viceprimarul Fănică Şuteu. Romocea susţine că încă după alegerile din 2012, consilierii PSD au devenit ostili şi că au început să voteze împotriva proiectelor cu finanţare europeană. “Aveam un proiect pe Măsura 322 şi aveam nevoie de un credit pentru a-l finaliza ca să intrăm în posesia banilor. După ce primeam banii, plăteam banca. Însă consilierii PSD nu au fost de acord. Tot timpul au fost împotriva proiectelor în derulare. Nu pentru mine fac drumuri, nu pentru mine fac cămine culturale, nu pentru mine fac aducţiunea de apă, ci pentru comunitate.
Primarul îşi întăreşte ideea că actualul viceprimar trebuie schimbat. “O să vedem cu cine îl schimbăm, deocamdată trebuie să lămurim majoritatea în Consiliu”, a mai spus Sorin Romocea.
Nu vrem cârtitori în primărie
De fapt, povestea schim-bării viceprimarului din comuna Benesat a început încă din toamna lui 2013, când în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local, consilierii au votat un proiect de hotărâre privind schimbarea vicelui Fănică Şuteu, consilier PSD, cu Gergely Csaba (UDMR). Prefectura a contestat hotărârea, pe motiv că a fost adoptată fără majoritate în Consiliul Local. După un an de la atacare, Curtea de Apel Cjuj a dat câştig de cauză Prefecturii Sălaj. Primarul comunei Benesat spunea vineri: “Prefectura le întoarce cum vrea, singurul interes este ca PSD să aibă viceprimar, dar nici noi nu ne lăsăm. Vrem oameni devotaţi, buni profesionişti în conducerea primăriei, nu cârtitori care toată ziua ne toarnă la Direcţia Generală Anticorupţie, ba că suntem prea graşi, ba că suntem prea slabi, ba că sutem prea urâţi, ba că suntem prea frumoşi, ba că suntem prea înalţi, ba că suntem prea scunzi”.
