In duminica Pastelui, un grup de copii din Prodanesti s-a dus sa se scalde in Valea Agrijului. Ca mai peste tot in judet, si acest curs de apa este napadit de gunoaie: mii de peturi, fiare, cioburi de sticle si tot ce a faurit mana omului de la Potop incoace si acum este nefolositor. Printre copiii veniti la scalda se afla si un baietel de la Cluj -Napoca, venit de sarbatori la bunici. Ghinionul, ceasul rau, ziceti-i cum vreti, a facut ca baietelul din clasa I, venit de la Cluj, sa calce pe un ciob de sticla care se afla in albia vaii. Ciobul i-a produs, in talpa piciorului, o taietura lunga de vreo 7 centimetri si destul de adanca. Alarmata, mama copilului a telefonat la 112 si dupa o jumatate de ceas o ambulanta de la Spitalul orasenesc din Jibou a luat copilul a carui talpa sangera puternic, ducandu-l la cea mai aproape unitate spitaliceasca, adica tot la Spitalul orasenesc din Jibou. Aici era de garda o doctorita, straina de problemele chirurgicale. Spun asta pentru ca si ea si asistenta, dupa ce au vazut rana au hotarat sa trimita baietelul la Spitalul Judetean de Urgenta din Zalau. Tot cu ambulanta, bineinteles, dar cu precizarea ca ambulanta se va intoace imediat la Jibou, asa ca mama si copilul accidentat sa se intoarca la domiciliu, adica la bunicii din Prodanesti, cu …ce va da Domnul. Baiatul a fost lasat in fata la Urgenta spitalului judetean unde a fost luat in primire de medicul rezident Motisan de la Cluj, care facea de garda la Sectia de Urgenta a Spitalului Judetean din Zalau In mai putin de 20 de minute, baiatului i s-a cusut rana, i s-a aplicat o injectie antitetanos, a fost pansat si, pe-aci ti-e dumul. Mama si-a luat copilul in carca pentru ca nu putea calca pe piciorul ranit, a chemat un taxi pentru care a platit pana la destinatie 48 de lei.
Intamplarea asta face sa-mi aduc aminte de guvernarea Boc, in timpul careia mai multe spitale obscure din diferite localitati ale tarii erau sortite desfiintarii. Unele au fost chiar desfiintate. Ma intreb, si nu cu rautate, ce rost aveau spitalele, precum cel din Jibou, daca nici macar o taietura nu poate fi tratata?