„In a şasea lună a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al cărui nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria”(Luca 1,26-27). Necunoscută era Fecioara, pană in clipa aceea. Un orăşel obscur, nenumit in nici o Scriptură ii adăpostea fiinţa vremelnică. şi un om smerit şi simplu, i-a fost ales drept ocrotitor văzut, de către pronia Cerească. Dar dintre toate clipele vieţii Ei, nici una nu a fost mai plină de haruri decat această clipă, cand ingerul Gavriil este trimis in vizită spre a-I binevesti minunea Intrupării Fiului lui Dumnezeu din preacuratu-i trup. Să ne apropiem şi noi, impreună cu Ingerul, de căsuţa din Nazaret, spre a asista la convorbirea, cea unică şi de neuitat peste milenii, a lui cu Fecioara. „Şi intrand ingerul la ea, a zis: Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvantată eşti tu intre femei. Iar ea văzandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui şi cugeta in sine: Ce fel de inchinăciune poate să fie aceasta?” (Luca 1,28,29). Şi ascultaţi, acum, cuvantul cel dintai, cu Care trimisul Cerului o salută pe Maria: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har!”. „Bucură-te!” O suflete al meu cel insetat pururea după apele bucuriei, vino şi te adapă la izvorul bucuriei! Din clipa aceasta Fecioara este izvorul cel pururea curgător al bucuriei sufletelor. Pentru ce te duci, suflete, la alte izvoare? Apa cea vie şi veşnică sălăşluieşte in curand in Prea Sfanta Fecioară. Trupul cel preacurat al Fecioarei a fost anume plăsmuit ca să adăpostească Apa Vieţii. Nu căuta in altă parte Apa Vieţii! Dar apoi celălalt cuvant: „Domnul este cu tine!” Domnul este deplin solidar cu Prea Sfanta Fecioară. Cine o leapădă pe Fecioara, leapădă şi pe Domnul, căci Domnul este cu dansa. „Şi ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. şi iată, vei lua in pantece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preainalt se va chema…”. La intrebarea Mariei: „Cum va fi aceasta, căci eu nu cunosc bărbat?”, ingerul ii răspunde: ” Duhul Sfant va veni peste tine şi puterea Celui Preainalt te va umbri. Pentru aceea şi Sfantul ce se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”. Urmează răspunsul Fecioarei, la mesajul Cerului: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvantul tău”.