Peste 80 de copii cu vârste între 6 și 14 ani, alături de 20 de voluntari ai Asociației Tinerilor Ortodocși Sălăjeni (ATOS), de preotul și preoteasa Bisericii Noi din Ortelec, Doru și Mihaela Gârbouan, au început, luni, frumoasele activități ale Taberei ”Icoana din sufletul copilului”.

Până în 11 august, în fiecare zi între orele 9.00-17.00, copiii și tinerii vor derula diverse ateliere și activități recreative, rugăciuni, pictură, excursii și pelerinaje la mănăstiri din județ.

Este al patrulea an consecutiv în care Parohia Ortelec și ATOS, cu binecuvântarea Episcopiei Sălajului și finanțare de la Consiliul Județean Sălaj, organizează această tabără pentru copii.

”Aflată la a IV-a ediție, tabăra va reuni 20 de tineri voluntari A.T.O.S., care vor conlucra împreună cu coordonatorii lor pentru ca cei peste 80 de copii participanți să se bucure de petrecerea unui timp de bună calitate într-o ambianță plăcută și educativă și sub ocrotirea Maicii Domnului și a Sfinților Doctori fără de Arginți, ocrotitorii taberei. Locul principal de desfășurare a taberei este Biserica Nouă din cartierul Ortelec, de luni până duminică inclusiv, la care se vor adăuga și alte locații frumoase ce vor contribui la îmbogățirea culturală și educativă a participanților. Copiii vor avea parte de multe activități distractive și ateliere creativ-educative, de sport, muzică, jocuri și, mai ales, de rugăciune.

Din program nu va lipsi și ziua dedicată drumeției și pelerinajului, când copiii se vor bucura de vizitarea unor locuri importante pentru istoria noastră, cât și a unor mănăstiri și așezăminte monahale foarte frumoase din cuprinsul Episcopiei noastre. Cu mult drag și entuziasm, NOI, ORGANIZATORII, cât și frumoasa ECHIPĂ DE TINERI VOLUNTARI ATOS, vă așteptăm să petrecem o săptămână de neuitat sub ocrotirea Maicii Domnului și a Sfinților Doctori fără de Arginți”, este mesajul preotului paroh și inițiator al proiectului, Doru Gârbouan.