O femeie și-a pierdut rucsacul care conținea bunuri electronice în valoare de circa 4 mii de lei. Norocul acesteia a fost ca un jandarm, Cristian Mocan, să-l găsească și să i-l înapoieze.
Întâmplarea cu final fericit a fost un bun prilej pentru Jandarmeria Sălaj să reamintească celor care găsesc bunuri care sunt pașii de urmat în astfel de situații.
Este bine de cunoscut faptul că bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său. Găsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit.
Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine