Preşedintele grupării FC Zalău a remarcat faptul că “alb-albaştrii” au avut în faţă o echipă destul de tânără, fără experienţă şi astfel, victoria zălăuanilor era normală
Chiar dacă nu a avut ca obiectiv promovarea, FC Zalău a jucat bine în tur şi a iernat pe podium, la cinci puncte de liderul AFC Hermannstadt. Având şi susţinere financiară de la autorităţile locale, conducerea clubului a forţat o promovare timpurie, chiar din acest campionat. Elevii lui Costică Olariu s-au stins, însă, pe parcurs iar la un moment dat au căzut până pe locul 5. Raul Stanciu şi compania au avut şi o serie neagră de trei eşecuri consecutive… Ghinionul s-a spart săptămâna trecută, când Zalăul a câştigat la Oşorhei şi a reintrat în lupta pentru locul 2, deşi urmează etape cu jocuri dificile, deşi vineri are zi liberă.
“Mă bucur pentru cele trei puncte cucerite în ultima etapă, dar trebuie să spunem că la Oşorhei am avut în faţă o echipă tânără, fără experienţă, iar victoria era previzibilă. Pentru acest sezon, am dori să ne clasăm pe podium, pentru ca din campionatul viitor să se pună altfel problema, cu atât mai mult cu cât în vară vom avea schimbări în lot”, ne-a declarat Ioan Morar.