Municipiul Zalău este unitatea administrativ-teritorială din Sălăj care a semnat cele mai multe proiecte pe fonduri europene, potrivit Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Este vorba de 26 de proiecte, cu o valoare totală de peste 300 de milioane de lei.

Prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Primăria Zalău a renovat zeci de blocuri de locuințe, a modernizat patru unități de învățământ (Liceul de Artă, Liceul Ortodox, Liceul Sportiv și Liceul Reformat), a modernizat și extins iluminatul public în municipiu, mai multe terenuri degradate au fost transformate în spații de joacă, în timp ce un punct termic a fost tranformat în Centru de zi pentru copii.

Tot prin intermediul acestui program de finanțare s-a construit Creșa Meseș și s-a modernizat Grădinița Nr. 5, internatul Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazul”, infrastructura rutieră și transportul public de călători.

”Sunt 26 de proiecte depuse și aprobate, prin care am adus la Zalău peste 300 de milioane de lei. În acest moment, în marea lor majoritate, proiectele sunt finalizate. Unele sunt încă în curs de implementare însă sunt convins că, la finalul lucrărilor, vor crește semnificativ calitatea vieții locuitorilor municipiului. Țin să mulțumesc întregii echipe din Primăria Zalău care a pus umărul pentru accesarea fondurilor europene, fie prin Regio sau prin alte programe. Știu că au fost și sunt multe obstacole, însă eforturile comune dau roade pentru viitorul comunității. Cea mai mare satisfacție a mea este că mii de preșcolari, de elevi, de locuitori, se bucură de mai mult confort și condiții de trai mai bune la Zalău”, spune primarul Ionel Ciunt.