Interviu in exclusivitate pentru Graiul Salajului – Alexandru Gheorghe locotenentul din Piata Universitatii

Alexandru Gheorghe locotenentul din Piata Universitatii
Incadrat la Baza Aeriana din Campia Turzii, militarul Alexandru Gheorghe, de 27 de ani, a devenit cunoscut in toata tara dupa ce, pe 23 ianuarie, si-a facut aparitia in Piata Universitatii, intre manifestanti, imbracat in uniforma. A vrut sa transmita mesajul sau de solidaritate fata de protestatari cu o zi inainte de Ziua Unirii. Vorbeste cu drag despre romanii lui, cu „R” mare. Luni va aparea in fata Consiliului de Judecata pentru gestul sau. (Alina Rad)
R.:Ce v-a determinat sa mergeti pana la Bucuresti pentru a protesta in Piata Universitatii? Care a fost picatura care a umplut paharul?
Lt.A.G. Picatura care a umplut paharul a fost poate mai grea decat celelalte si a fost reprezentata de atitudinea batjocoritoare afisata de anumite persoane, din spatele calculatorului sau a microfonului, bineinteles, la adresa oamenilor simpli care mureau de frig in Piata Universitatii, strigandu-si oful.
R.:De ce ati ales sa imbracati uniforma? Puteati merge imbracat civil in Piata Universitatii?
Lt.A.G.: Un ofiter imbracat in civil nu este cu nimic mai special decat un om obisnuit imbracat in civil. Aveam nevoie de simbolul uniformei militare care, dupa cum s-a vazut, a ramas adanc impregnat in memoria sufleteasca a oamenilor.
R.: Care a fost reactia superiorilor?
Lt.A.G.:Majoritatea m-au felicitat si m-au luat in brate si ma sustin si acum. Dar, bineinteles, in particular.
R.: Au existat repercusiuni? Ati fost sanctionat sau mustrat?
Lt.A.G.:Nu , momentan, nu. Luni, 06.02.2012, este prima sedinta a Consiliului de Judecata. Acesta va hotari daca se impune vreo sanctiune.
R.: Cum s-a schimbat viata dumneavoastra dupa aparitia in uniforma, la protest?
Lt.A.G. Sufleteste, ma simt deosebit, sunt mandru de Romanii mei, asa cum imi place sa le spun oamenilor simpli , carora le-am dedicat gestul meu, din toata inima si constiinta mea de Roman.
R.: In prezent, va simtiti incoltit la locul de munca?
Lt.A.G.: Nu , nici vorba.Totul decurge normal.
R.:.Cum a privit familia gestul dumneavoastra?
Lt.A.G.: Ma bucur ca mama nu era in fata televizorului cand am aparut, pentru ca ar fi facut probabil infarct. (rade). Era la un spectacol de teatru al fratelui meu. Tatal meu a avut timp s-o puna in tema, incetul cu incetul. Dupa socul resimtit initial, au urmat reactiile Romanilor care le-au depasit, si lor dar si mie, imaginatia, ceea ce i-a facut sa se simta mandri de gestul facut.Cum ma simt, de fapt, si eu.
R.: Va e frica?
Lt.A.G.: Da. De Dumnezeu.
R.: Ati lasat un manifest de 12 pagini apropiatilor. De ce?
Lt.A.G.:Vreau ca ideile mele sa ajunga candva la urechile Romanilor, spuse de mine sau transmise de cei carora le-am dat „tema”, in caz ca mi se intampla ceva.
R.:Unde credeti ca vor duce protestele ?
Lt.A.G.: Sper ca la eliberarea Romaniei.
R.: V-ati gandit sa plecati din Romania?
Lt.A.G.: Nici vorba, niciodata. Ma simteam oricum legat de acest pamant frumos si pana acum dar, dupa gestul meu si reactia Romanilor, ma simt legat intr-un mod mult mai puternic, mai frumos si mai minunat.
R.: Cum vedeti Romania peste un an? Dar peste cinci?
Lt.A.G.: LIBERA.