Un numar de 2.333 de absolventi de liceu s-au inscris la bacalaureat, la proba scrisa de limba romana care a avut loc luni, atat absolventi din acest an, cat si din seriile anterioare. Potrivit lui Szabo Stefan, inspector general adjunct, dintre cei inscrisi au absentat doar 105. “Este o prezenta foarte buna comparativ cu celelalte judete, daca tinem cont de faptul ca sunt si dintre cei care vin din alte serii”, a precizat Szabo. Organizarea examenului de bacalaureat la nivel de Salaj a decurs in conditii optime, fara incidente. “Nu am avut niciun aspect negativ semnalat, a mers perfect totul, nu pentru ca am fost noi foarte buni ieri (n.r. luni), ci pentru ca am pregatit acest examen luni de zile”, a mai spus Szabo. Inspectorul general adjunct a mai aratat ca toate cele 15 centre de examinare din judet sunt monitorizate si ca, dupa prima proba de bacalaureat, a participat la o videoconferinta la care s-a analizat situatia desfasurarii examenului in toata tara. “In multe judete s-a dispus sa se faca o reinstruire cu tot ceea ce am facut si noi duminica. Salajul este judetul unde nu se face o a doua instruire”, a punctat Szabo Stefan, in ideea ca organizarea examenului de bacalaureat in Salaj este impecabila.

Prins cu copiuta in banca

Supraveghetorii de la prima proba scrisa la limba romana au gasit un singur absolvent care a incercat sa triseze. “Am avut un singur candidat eliminat pentru tentativa de frauda”, a comunicat Szabo Stefan. Acest candidat a fost identificat de supraveghetorii de la Grupul Scolar Voievod Gelu din Zalau. “Am fost felicitati de MECS pentru modul in care l-am eliminat, pentru ca nu l-am scos imediat din sala, l-am lasat sa scrie in continuare si i-am dat in plus inca 20 de minute, sa nu ne reproseze ca a fost defavorizat”, precizeaza inspectorul sef adjunct. Initial, candidatul prins cu copiuta in banca a negat ca i-ar apartine si a sustinut ca a gasit-o in banca. A fost lasat sa scrie in continuare, iar la finalul examenului a fost verificata inregistrarea video din sala de examen. “S-a vazut pe inregistrare cum scoate copiuta si i s-a demonstrat ca a mintit, pe langa faptul ca a incercat sa ne triseze”, a relatat Szabo. Trisorul a fost exclus din aceasta sesiune de examen si nu se mai poate prezenta la o noua sesiune pana in toamna anului viitor. Nu i se vor recunoaste nici probele anterioare trecute, asa ca sta pe tusa in sesiunile din toamna acestui an si in sesiunea de vara viitoare.

Proaspata mamica si bacalaureata

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Scolar General, la nivel de judet sunt doar sase cazuri de candidati care sustin examenul in conditii speciale, cauzate de probleme de natura medicala. Cele mai multe sunt la Simleu, la Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” – in numar de trei, doua cazuri la Colegiul National Silvania din Zalau si un caz la Grupul Scolar “Octavian Goga” din Jibou. Szabo Stefan spune ca aceste cazuri sunt provocate de urgente medicale, care pornesc de la probleme de vedere la urgente medicale precum cea cauzata de o operatie de apendice. Insa unul dintre cazuri a transformat maternitatea in sala de examen la bacalaureat. O absolventa de studii liceale cu frecventa redusa a nascut exact in perioada bacalaureatului, ceea ce a facut ca proaspata mamica sa-si dea prima proba scrisa la limba si literatura romana in salonul de spital.