În cazul unităților de învățământ cu secții de predare în limbile minorităților naționale, unul dintre directori are obligația cunoașterii limbii respective.
Inspectoratul Școlar Județean anunță, pe site-ul propriu, organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sălaj. Se scot la concurs 107 posturi de director și 26 de posturi de director adjunct.
Pentru a putea participa la concursul pentru ocuparea funcției de director sau de director adjunct, cadrele didactice trebuie să îndeplinească mai multe condiții: sunt absolvenți ai învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare, sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani; au calificativul „Foarte bine“ acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice Ministerului Educației, nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră, nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învătământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și nici nu au fost sancționate disciplinar cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere, sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, nu au avut statutul de „lucrător al Securității“ sau „colaborator al Securității“.
Cadrele didactice care au ocupat și funcții de conducere din unități de învătământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației prezintă calificativele obținute în urma evaluării activității desfășurate în această calitate.
La concursul pentru ocuparea funcției de director al CJRAE pot candida persoanele care îndeplinesc și condițiile de studii pentru ocuparea unui post de profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică sau de profesor logoped, în concordanță cu Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializarile, probele de concurs valabile pentru încadrarea
personalului didactic din învățământul preuniversitar, precum și disciplinele pentru examenul național de definitivare în învățământ în vigoare.
La concursul pentru ocuparea funcției de director/director adjunct al unei unități de învățământ special sau al centrului școlar pentru educație incluzivă pot candida persoanele care au și specializarea necesară/atestatul necesar pentru ocuparea unei funcții didactice în învățământul special, în concordanță cu Centralizatorul în vigoare.
În cazul unităților de învățământ cu predare integrală în limbile minorităților naționale, directorul are obligația cunoașterii limbii respective, dovedită cu documente justificative cum ar fi: specializarea în limba străină/maternă înscrisă pe diploma de studii, documentul de numire/transfer/repartizare ca titular pe un post/o catedră cu predare în limbile minorităților, certificat de competențe lingvistice eliberat de un centru autorizat în materie.
În cazul unităților de învățământ cu secții de predare în limbile minorităților naționale, în care sunt normate una sau mai multe funcții de director adjunct, unul dintre directori are obligația cunoașterii limbii respective, dovedite cu documentele justificative menționate la alineatul anterior.
În cazul unităților de învățământ cu secții de predare în limbile minorităților naționale, în care este normată doar funcția de director și aceasta este ocupată prin concurs de un cadru didactic care nu cunoaște limba minorității respective, directorul are obligația de a asigura reprezentarea cadrelor didactice de la secția cu predare în limba minorității naționale în consiliul de administrație al unității
de învățământ.
În perioada 15-26 septembrie are loc depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă pe platforma informatică dedicată. Între 27-29 septembrie e programată evaluarea dosarelor, iar în 30 septembrie afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor. În data de 15 octombrie va fi organizată proba scrisă a concursului. Pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie se vor desfășura interviurile, la nivelul fiecărei școli. Deciziile de numire vor fi emise în perioada 20-22 decembrie, iar din 10 ianuarie, prima zi de școală din semestrul al doilea, noii directori și directori adjuncți își vor lua mandatele în primire.
În acest moment, în județul Sălaj, toți directorii unităților de învățământ ocupă funcțiile de conducere prin detașare, având în vedere încheierea mandatului dobândit prin concurs.
Pentru majoritatea directorilor și directorilor adjuncți, mandatele câștigate prin concurs, în anul 2016, au expirat în luna ianuarie a acestui an, fiind prelungite până în 31 august prin detaşare în interesul învăţământului.
Vezi aici lista posturilor scoase la concurs: https://www.isjsalaj.ro/concurs_directori/Situatia_posturi_conducere_CONCURS_2021.pdf