Redacția
Să nu neglijăm praşila
Marele agronom acad. Gheorghe Ionescu-Siseşti menţiona că „două praşile fac cat o udare”.
Multe zone din Ardeal se confruntă cu fenomenul de secetă. Agricultorii se străduiesc să menţină solul ca un corp poros, capabil să limiteze la maxim pierderile de apă. O verigă importantă in acest lanţ tehnologic este lucrarea de prăşit,al cărei efect pozitiv este valabil şi astăzi.
Prin determinări riguroase s-a stabilit că pierderile de apă prin evaporare intr-un teren neprăşit sunt foarte mari, de 4,9 milimetri pe zi, faţă de 1,8 milimetri pe zi in terenul prăşit. La porumbul neprăşit s-a redus sistemul radicular cu 41 la sută, plantele au fost mai mici cu 31 de centimetri, iar producţia a scăzut cu 640-1560 de kilograme la hectar, faţă de porumbul prăşit. Prin praşilă se evită acumularea dioxidului de carbon care provoacă incetinirea absorbţiei apei de către rădăcini şi ingreunează creşterea rădăcinilor, precum şi reducerea oxigenului care duce la scăderea activităţii metabolice, la respiraţia rădăcinilor. Rezultatele experimentale arată că la soia, de exemplu, producţia a crescut cu 8-24 la sută cand s-au aplicat praşile, deşi cultura a fost erbicidată, iar la floarea-soarelui sporul de producţie a fost de 500-800 de kilograme la hectar. La culturile prăşitoare (porumb, floarea-soarelui, soia, sfeclă ş.a) se recomandă să se efectueze două-trei praşile mecanizate şi una-două praşile manuale pe rand, nu numai in vetrele cu buruieni. Deci rolul praşilei nu este numai de combatere a buruienilor, aşa cum, in mod eronat, se fac unele afirmaţii.
