Graiul Salajului va ofera in fiecare zi povestea celor mai inedite locuri din judet ce pot deveni destinatie de week-end. Comorile Salajului asteapta sa fie descoperite.
Castrul roman de la Buciumi
Iubitorii istoriei antice salajene pot vizita, pe langa celbrul castru roman de la Porolissum si fortificatia mai mica de la Buciumi. Castrul de la Buciumi a fost un puternic punct fortificat in sistemul defensiv al Daciei romane, asigurand apararea zonei Porolissum. Ansamblul de piatra a fost construit in anul 114 si a fost sediul cohortei a II-a Augusta Brittonum.
Castrul roman de la Buciumi este situat la nord de satul cu acelasi nume, pe un platou, intre Paraul Izvorului la vest si Valea Mihaiasa la est si a fost construit pentru a apara Pasul Rag si drumul catre provincie in fata atacurilor barbare. Existenta sa a fost semnalata in secolul al XVI -lea, de catre profesorul Stephanus Zamosius, dar sapaturi arheologice sistematice au fost executate incepand cu anul 1963. Castrul a fost bine conservat pana in prima jumatate a secolului al XIX – lea: avea un plan patrulater, iar la inceperea sapaturilor arheologice era ridicat cu 1,5 m deasupra pamantului. In interiorul patrulaterului au fost descoperite tigle, caramizi, vase ceramice, obiecte de metal si sticla, provenind de la ultimul nivel de locuire. O parte din elementele castrului – zidul de incinta, turnuri de colt, porti – au fost distruse de localnici, piatra fiind folosita pentru constructia bisericii si a scolii vechi. Cercetarile au dus la descoperirea baracilor, a baii, cladirea comandamentului a fost partial conservata si au fost refacute din pamant si piatra portile si turnurile de colt. Aici au mai fost descoperite: ceramica dacica, inscriptii si monumente, fibule, chei, diplome militare fragmentare, inscriptii zgariate sau incizate pe vase si tigle.